Asociatia Degustatorilor autorizati implineste 30 de ani

by Wines of Romania
0 Comment
ADAR

Pornita la drum in 1994, Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania a fost formata de prima generatie de absolventi ai cursurilor Institutului de Cercetari pentru Viticultura si Vinificatie, preluate mai tarziu de Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti. Din cei 500 de degustatori autorizati din Romania, 150 sunt astazi membri ADAR – oenologi, proprietari de crame, ingineri, directori de vanzari sau profesori universitari.

Cu aceasta ocazie, asociatia inaugureaza Gala ADAR, care se doreste „inceputul unei traditii de a premia excelenta din acest domeniu”. La multi ani, ADAR!

ADAR, epicentrul profesionistilor vinului

Rolul ADAR este acela de a sustine degustatorii autorizati, de a le mentine antrenamentul in degustare, de a aprofunda studiul vinului, de a oferi expertiza in concursurile nationale si internationale de vin si de a permite schimbul de informatii si idei intre membrii sai. Iar cand vine vorba despre membri, trebuie spus ca ADAR este un adevarat epicentru al lumii vinului, reunind oenologi de top, proprietari de crame, elita mediului universitar si jurnalisti de profil consacrati.

Membrii asociatiei se intrunesc trimestrial, de obicei la o crama, schimband prin rotatie regiunile viticole, iar intalnirile dureaza 2-3 zile in care se organizeaza sesiuni de degustare tematice sau in care sunt examinate noile aparitiid e pe piata, dar au loc si comunicari despre probleme de actualitate.

Membrii ADAR sunt nelipsiti din juriile concursurilor de vin regionale, nationale sau internationale, expertiza lor fiind recunoscuta la nivel mondial – ultimul exemplu fiind tilul de “benchmark taster” obtinut de Valentin Ceafalau la Concours Mondial du Bruxelles.

ADAR, rol esential in dezvoltarea vinului romanesc

“ADAR a jucat un rol esential in dezvoltarea si consolidarea pietei vitivinicole din Romania, prin programele sale de certificare si formare continua, asociatia contribuind la cresterea numarului de degustatori autorizati si promovarea de standarde ridicate in evaluarea vinurilor. Aceasta crestere a nivelului de expertiza a avut un impact semnificativ asupra calitatii produselor vinicole romanesti. De la degustari la conferinte si expozitii, asociatia a reusit sa adune sub aceeasi umbrela pasionati, profesionisti si producatori, creand un mediu propice schimbului de idei si experiente.

Cu ocazia aniversarii celor 30 de ani de activitate, asociatia organizeaza prima editie a Galei ADAR, o celebrare a excelentei in industria vinicola romaneasca. Gala, care va avea loc pe 15 martie 2024, la Casino Sinaia, aduce in prim-plan recunoasterea si premierea celor mai bune vinuri dar si a personalitatilor din domeniul vitivinicol, subliniind contributia semnificativa a acestora la evolutia si promovarea vinurilor romanesti pe plan national si international. Pe langa membrii ADAR, la gala sunt asteptati producatori de vin si alti profesionisti din industrie: enologi, viticultori, somelieri, distribuitori si comercianti de vinuri”, scrie Diana Pavelescu, unul dintre expertii ADAR, in articolul aniversar publicat pe site-ul asociatiei. 

O reverenta in fata profesionistilor

Desi nu mai sunt printre noi, doi profesionisti ai vinului si-au lasat amprenta asupra ADAR si a intregii piete de vin din Romania – profesorul Viorel Stoian, autorul Marii Carti a Degustarii Vinului, profesor de oenologie, presedinte de onoare al ADAR si laureat al premiului OIV, si Lucia Parvu, organizatoarea primelor targuri moderne de vin din Timisoara (VinVest) si mai apoi din Bucuresti (Iubim Vinul Romanesc)..

Nu putem numi si descrie aici toti cei 150 de membri ai asociatiei, carora le oferim o reverenta, dar ne simtim obligati sa amintim macar cateva dintre numele pe care le-ati putut intalni in podcasturile si articolele Wines of Romania, sau care urmeaza sa fie invitati ai canalelor noastre.

  • Claudiu Necsulescu si Ioan Buia – proprietarul si oenologul Jidvei, gazde neobosite si un model pentru dezvoltarea enoturismului,
  • prof. univ. Arina Antoce si prof. dr. Ioan Nomolosanu – sufletul catedrei de Viticultura si Vinificatie din USAMV Bucuresti
  • Dan Balaban si Bogdan Costachescu – proprietarul si oenologul DAVINO,
  • ing. Gheorghe Craciunescu – sufletul tuturor degustarilor din Iasi
  • Balla Geza – fondatorul Wine Princess, doctor in oenologie, primul care a intrat cu succes cu vinuri romanesti pe piata maghiara, unde a fost si numit oenologul anului 2018
  • Valentin Ceafalau – campion mondial, alaturi de nationala Romaniei, la degustare in orb, fost jurnalist de vin, actual marketing la Crama Rasova,
  • Georgel Costache – alt benchmark taster al Concours Mondial du Bruxelles, jurat in numeroase concursuri si vicepresedinte ADAR,
  • Daniel Dorneanu, sufletul de la Mierla Alba,
  • Veronica Gheorghiu – oenolog Crama Oprisor, ale carei vinuri au castigat sute de medalii internationale,
  • Liviu Grigorica – profesor, oenolog, consultant de top, care si-a lasat amprenta asupra catorva dintre cele mai importante crame din Romania,
  • Gheorghe Iova – co-proprietar al Cramelor Recas, primul producator intrat cu succes pe piata din Marea Britanie,
  • Gabi Lacureanu – lider al noii generatii de oenologi, cunoscut inclusiv pentru rolul jucat in nasterea vinurilor de la Gramofon Wine,
  • Sorin Macoviciuc – omul care a adus rafinamentul spumantelor din Champagne la Panciu,
  • Nicu Mateescu – oenolog de top, cu o contributie enorma la cresterea calitatii vinurilor din Vrancea,
  • Catalin Paduraru – jurnalist cu peste 1.000 de articole publicat, organizator al IWCB – Vinarium,
  • Dorin Popa – sufletul comunitatii iubitorilor de vin din Oradea, profesor si editor al primelor publicatii despre vin din Romania,
  • Aurel Rotarescu, semnatarul vinurilor SERVE si Vinificatorul anului in 2019,
  • Razvan Stoenescu – fondatorul Wine Lovers Romania,
  • Aurel Popa, sufletul Facultatii de Horticultura din cadrul Universitatii Craiova
  • Traian Petrea si Petre Badea, stalpii concursurilor de vin din Romania
  • Fernando Mihailescu – aventurierul care face vinuri minunate, doar pentru prieten, la Crama Ferdi. Si multi alti…

Tuturor, mentionati sa nu, Wines of Romania le ureaza La Multi Ani!

Si, pentru ca orice gala presupune eforturi importante de organizare, trebuie sa mentionam si ca festivitatea este sprijinita de:

Parteneri principali: Valdo Invest si Cramele Recas.

Parteneri: Budureasca, BASF, Jidvei

Sustinatori: Cotnari, Domeniile Averesti, Klarwin, Crama DeMatei, Beciul Domnesc, Crama Viisoara, Valea Calugareasca, Lacerta, Domeniile Blaga, Domeniul Aristitei

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES