Home Toate O stranie traditie seculara: La Batalla del Vino

O stranie traditie seculara: La Batalla del Vino

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment
Conform organizatorilor, in timpul bataliei din acest an, cei cinci mii de combatanti au avut ca munitie aproximativ 40.000 de litri de vin

Un festival al vinului cu totul neobisnuit are loc in regiunea La Rioja, din nordul Spaniei. In data de 29 iunie a fiecarui an, de sarbatoarea Sfantului Petru, cu putin inainte de ora sapte dimineata, pelerini imbracati in alb, carand cu ei mii de litri de vin – munitie a unei stranii batalii ce va urma -, pornesc spre locul numit Riscos de Bilibio, fie pe jos, fie in remorci trase de tractoare. Procesiunea strabate localitatea Haro, pana la stancile din Bilibio.

Dupa slujba, toata lumea se inarmeaza cu ce serveste mai bine scopului: pistoale cu apa, sticle si pulverizatoare – toate pline-ochi cu vin. Odata inarmati, combatantii se indreapta spre locul bataliei, aflat la aproximativ sase kilometri nord de Haro, in zona Riscos de Bilibio, in apropiere de Las Conchas, unde unde raul Ebru intra in La Rioja.

Conform legendei locale, batalia transformata, de-a lungul timpului, intr-un festival belicos, a inceput in urma unei dispute de teren intre Haro si orasul vecin, Miranda De Ebro, cu sute de ani in urma. Batalia vinului dureaza cateva ore, dupa care participantii se intorc pe munte, pana in Plaza de la Paz, unde sarbatorile continua cu tapas, bauturi si dans. Exista insa si o alta varianta a originii acestui eveniment.

O paranteza istorica necesara

Sfantul Felices de Bilibio a trait si a murit in secolul al VI-lea, in locul in care este comemorat. De atunci, pelerinii au vizitat si au venerat locul. Pelerinajul pare sa fi devenit mai organizat odata cu construirea primei sihastrii, pe stanci, la inceputul secolului al XVIII-lea.

Transformarea pelerinajului in ceea ce este cunoscut in prezent sub numele de Batalla del Vino se datoreaza, conform unor alte surse, incidentelor ce aveau loc in timpul mesei de pranz la care participau pelerinii. Ospatul era insotit de cantitati abundente de vin, ceea ce ii incuraja pe oameni sa cante si sa glumeasca, glume ce se incheiau de obicei cu stropirea cu vin a comesenilor, vin ce trebuia baut direct din cizme.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, stropirea cu vin si patarea hainelor a nemultumit mai ales doamnele aflate in pelerinaj, astfel ca numarul celor care participau la evenimen a scazut dramatic. Stropirea cu vin a continuat insa. In 1949, devenise atat de populara, incat de atunci dateaza prima mentiune a numelui generic sub care avea sa fie conacrat evenimentul in deceniile urmatoare: Batalla del Vino – Batalia Vinului.  

Ostilitatile

Revenind la desfasurarea efectiva bataliei, sa notam ca, in fiecare zi de 29 iunie, in jurul orei opt si jumatate sau noua, in functie de an, edilul orasului, care detine simbolic comanda in timpul sarbatorilor, deschide procesiunea, calare, pana la capela San Felices de Bilibio. Dupa ce stindardul este plasat in varful stancilor, are loc o slujba. La sfarsitul acesteia, lumea se inarmeaza cu ce are la dispozitie, cu orice recipient care poate contine principala munitie: vinul. Apoi, un semnal luminos tras in aer da oficial startul bataliei vinului, iar sarjele incep sa anime multimea dornica de actiune, adunata pe campurile din apropiere.

In jurul orei zece si jumatate, cand se termina munitia (circa 40.000 de litri in 2022, la 5000 de participanti), "supravietuitorii" se straduiesc sa isi usuce hainele imbibate de vin. Apoi urmeaza un festin cu melci  sau cu "chuletillas al sarmiento" – nimic altceva decat traditionalele cotlete la gratar.

La sfarsitul pranzului, pelerinii se intoarc la Haro. La vremea pranzului, procesiunea ajunge la intrarea in oras, indreptandu-se spre arena, unde sunt eliberati mai multi tauri – si distractia continua cu un alt nivel de adrenalina.

Sarbatoare de interes turistic

La 8 iulie 1965, Secretariatul Ministerului Informatiilor si Turismului a acordat titlul onorific de "Fiesta de Interés Turistico" pentru "Romeria de San Felices de Bilibio". Cinsprezece ani mai tarziu, la 18 ianuarie 1980, Secretariatul de Stat pentru Turism, in conformitate cu articolul 7 din ordonanta din 29 ianuarie 1979 de reclasificare a sarbatorilor de interes turistic din Spania, a publicat o lista de sarbatori clasificandu-le in "Sarbatori de interes turistic international", "Sarbatori de interes turistic national" si "Sarbatori de interes turistic", incluzand in aceasta din urma clasificare pelerinajul de San Felices de Bilibio. 

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES