Home Altele Vinul marmeladă – o minciună și atât

Vinul marmeladă – o minciună și atât

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment

Una dintre legendele lumii vinului este cea a vinului marmeladă. Ați auzit-o cu siguranță de pe la vreo rudă sau un prieten sau, cine știe, poate vi s-a părut atât de atractivă încât ați scăpat-o și voi pe la vreo petrecere, printre bravadele „pescărești” despre aventurile alcoolizate ale unei tinereți zbuciumate. Dacă ați făcut-o, e cazul să roșiți un pic, pentru că este o minciună sfruntată, ușor demontabilă și, în cele din urmă inutilă. 

Începutul poveștii, cu mici variațiuni, spune că marmelada respectivă, dezgropată fie din vie, fie din pivniță, fie descoperită în subsolul unei case în timpul demolării (legenda era mai frecvent spusă în vremea sistematizării Bucureștiului, când erau demolate multe case vechi) era un strat gros de două degete pe fundul unei sticle sau a unui vas ceramic. De aici, pornesc două versiuni narative – una in care marmelada este pusă pe o felie de pâine, iar asta este suficient cât să pună la pământ un băutor zdravăn și experimentat, alta în care marmelada este pusă în apă, iar un pahar mai mare poate îmbăta câțiva oameni.

Să le luăm pe rând. Sandwich-ul cu marmeladă care îmbată este o aberație și atât. Un vin aproape de statutul de „extract nereducător” – adică ceea ce rămâne ca substanță solidă, după ce tot ce se putea evapora s-a evaporat – nu conține alcool. 

Este nevoie aici de o precizare: cea mai veche sticlă de vin din lume, Speyer / Romerwein, a fost „îmbuteliată” cândva între anii 325 și 350 e.n., și poate fi văzută la Historical Museum of the Palatinate din Speyer. Este în continuare aproape trei sferturi plină și conține un amestec de rășini (solide, nu gelatinoase) și lichid. Partea rășinoasă s-a format dintr-un strat gros de ulei de măsline, pus în sticlă pentru a preveni oxidarea vinului, în combinație cu un extract de plante aromatizante. Despre lichidul în cauză, pe drept numit „un fost vin”, s-a determinat că deja nu mai conține alcool. 

Vorbim deci despre o sticlă de aproape 1.700 de ani. Vinuri complet evaporate, din care rămâne doar o pulbere pe fundul unei amfore sau a unui vas ceramic, au fost datate în jur de 6.000 î.e.n., deci un vin – marmeladă, presupunând că ar exista ca stare intermediară între cele două, ar avea vârsta aproximativă de 4-5 mii de ani, mult peste orice așezare, casă negustorească sau cetate cunoscută pe teritoriul nostru, cu atât mai puțin vinul lui Ștefan cel Mare, de asemena des invocat ca sursă a poveștii.

Un alt amănunt: sticla Speyer a fost descoperită într-un sarcofag al unui legionar roman, alturi de rămășițele altor 9 sticle. În mormântul soției sale, de asemenea goale (din cauza deteriorării dopului de ceară, fapt ce a permis evaporarea), au fost găsite alte șase sticle. Mormintele au rămas neatinse din jurul anului 350 până la descoperirea lor, în 1867. Deci, neatinse de om, au supraviețuit atâta vreme doar 15 sticle din 16. Imaginați-vă – trecem peste faptul că nici o așezare de azi nu are 4-5 mii de ani vechime, cu atât mai puțin o casă negustorească din zona Uranus sau Gara de Nord, sau de oriunde din țară – doar imaginați-vă cât de plauzibil este să dai accidental peste asemenea amfore, sticle sau borcane, îngropate prin vie, fix acolo unde s-a schimbat plantația la fiecare 50-60 de ani, deci s-a săpat serios.

Mai mult, mergeți la toți „arhivarii” de vin din republica Moldova, unde se găsesc vinuri de la 1700 încoace și întrbați-i dacă au văzut vreodată marmeladă alcoolizată. N-au văzut.

A doua parte a legendei este și cea care ar putea conține un sâmbure de adevăr, însă întreaga poveste ar fi, dacă aceasta este rădăcina, născută din și învelită în ingoranță. Se amestecă o linguriță din marmelada-minune într-o carafă de apă, iar asta îmbată 5-10 oameni, sau ceva mai mult, într-o găleată, în urma căreia un regiment întreg cade în somn adânc și se plânge de mahmureală a doua zi.

Și aici, povestea este ramificată, însă cel puțin una dintre versiuni povestește despre marmelada adusă de soldații ruși în timpul războaielor sau a perioadelor de ocupație, iar alta despre experiențe ale muncitorilor români ajunși mai cu forța, mai de bunăvoie, pe șantierele de prin Georgia, Armenia sau Azerbaidjan. A doua origine pare și cea mai plauzibilă, date fiind celebrele qvevri – vasele ceramice îngropate în care se face și se păstrează vinul. Ce scapă din vedere aici este un obicei, nesănătos, dar cât se poate de real, al populației sărace din regiune: aromatizarea alcoolului industrial cu dulcețuri, gemuri, marmelade, printre care se numără și o reducție de must de vin, adus spre zona de gelatină / clei / melasă. Ori, fără a stăpâni limba și obiceiurile, după ce au fost posibil tratați cu (puțin) vin din qvevri, apoi s-a trecut la meniul economic, muncitorii noștri, la fel de educați ca ai lor, or fi crezut că marmelada aia din care se îmbată toată echipa o fi vreun miraculos vin vechi. Este posibil ca soldații proveniți din zonă, la fel de bine plătiți ca muncitorii de pe șantiere, să fi avut același obicei, observat cu mirare de sătenii de prin zone ocupate din Moldova (de unde ar putea proveni denaturarea spre pivnițele lui Ștefan), iar apoi transmis către alte generații și zone, modificat din vorbă în vorbă și ajuns la stadiul de astăzi. 

Acestea fiind zise, data viitoare când vă mai spune cineva că s-a îmbătat cu un sanwich de marmeladă de vin din pivnița bunicului, priviți-l în ochi și repetați-i că minte până recunoaște. Dacă nu, dați-i un link la acest articol…

  • Sursa foto 1: Imanuel Giel, Wikimedia Commons
  • Sursa foto 2: Historical Museum of the Palatinate

RECOMANDARI

Lasa un comentariu

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2022 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2022 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

CATEGORII