TURISM VITIVINICOL: Editia din 2023 a conferintei Organizatiei Mondiale a Turismului va fi gazduita de La Rioja   

by Echipa Wines Of Romania
0 comments

Concha Andreu, presedinte al Guvernului din La Rioja, este de profesie oenolog

Cea de-a saptea editie a conferintei mondiale privind turismul vitivinicol a Organizatiei Mondiale a Turismului (UNWTO) va avea loc in 2023, in La Rioja, comunitate autonoma si provincie in nordul Spaniei, avand capitala la Logrono.

Aceasta noua editie a fost anuntata marti, 12 iulie, la Muzeul Culturii Vinului Vivanco. La eveniment au participat Concha Andreu, presedinte al Guvernului din La Rioja; Reyes Maroto, ministrul Industriei, Comertului si Turismului, impreuna cu secretarul general al Organizatiei Mondiale a Turismului, Zurab Pololikashvili.

Conferinta – ce a fost organizata pentru prima oara in noiembrie 2014, in San Marino –  a devenit un important forum international privind tendintele, instrumentele si oportunitatile de promovare a turismului vinicol. Intalnirea la varf ofera o oportunitate expertilor si profesionistilor de a face schimb de cunostinte si experiente.

Presedintele Concha Andreu – de profesie oenolog –  a subliniat ca alegerea regiunii La Rioja ca loc de desfasurare a conferintei reprezinta implicit o recunoastere a dezvoltarii turistice a regiunii: „La Rioja poseda un patrimoniu unic si divers, atat material, cat si imaterial, legat de vin ca aliment si ca produs si, la randul sau, mostenirea respectiva constituie o oferta turistica de top care poate si ar trebui imbunatatita in continuare.”

Editia din 2022 a Conferintei mondiale UNWTO privind turismul vitivinicol va avea loc la Alba, Italia, in perioada 19-21 septembrie.

RECOMANDARI