Patru crame, doua zile, o experienta memorabila

by Marinela Ardelean
0 Comment

Transilvania, taramul vinurilor albe si al cramelor cu cea mai indelungata istorie din Romania

Cele mai bune vinuri se degusta in locul unde acestea au fost produse, iar organizarea traseului cu vizite la crame din Romania poate fi o experienta memorabila, mai ales daca o faci alaturi de un pahar de vin romanesc.

Cel mai de pretios bun pe care il avem in comun este timpul.  “Cum?”, “Cu cine?” si “Unde” – raspunsul “corect” la aceste intrebari ne poate oferi o experienta de neuitat.

Cand ajung la crame, timpul se opreste in loc, ma emotionez de fiecare data, indiferent de cate ori am mai fost acolo, vinurile sunt mai bune, iar oamenii din spatele paharului cu vin devin si mai valorosi. In ultimii trei ani am ajuns de prea putine ori la crame din Romania si mi-am propus sa remediez acest neajuns cu orice ocazie. 

In vizita la crame din Romania, aproape de locul meu natal

Fiind nascuta in Maramures, Ardealul inseamna acasa pentru mine, un motiv in plus de mandrie si lauda pentru producatorii de la cramele din zona. Timp de doua zile am calatorit la mai multe crame din Transilvania, alaturi de echipa cu care lucrez de aproape 4 ani la Deschidem Vinul Romanesc, program national dezvoltat de Carrefour Romania.

Din delegatie a facut parte si CEO-ul companiei, Julien Munch, cu care am inregistrat si un podcast in care a vorbit minunat despre soiurile romanesti, despre vinurile noastre si despre Romania, in general. Daca nu l-ati urmarit, va invit sa o faceti acum, accesand acest LINK.

La Salina, cunoscuta pentru brandul ISSA si una dintre cele mai noi crame din Romania

Calatorind cu avionul de la Bucuresti, prima crama pe care am vizitat-o a fost crama din Turda, singura crama din Cluj, la care ajungi chiar daca nu esti iubitor de vinuri. La restaurantul lor, “Sarea-n bucate” se mananca excelent, au 13 camere oferite pentru cazare, organizeaza evenimente in vie si, peste toate acestea, il au pe Ovidiu Maxim, ca oenolog, chiar din ziua in care crama si-a deschis portile. 

Ovidiu este unul dintre cei mai modesti, harnici si pasionati oenologi dintre cati cunosc, dornic sa afle intai criticile si abia pe urma laudele, cu sete de cunoastere si cu o rabdare de fier. Indragostit de Pinot noir, pentru ca ii plac provocarile, si pasionat de Sauvignon blanc si Chardonnay – din cel din urma produce si un spumant foarte reusit. Neaparat trebuie incercat si Neuburger-ul facut de ISSA, un soi austriac des intalnit, pe vremuri, la cramele din Transilvania, dar din ce mai scump la vedere in ultimele decenii.

JIDVEI, un reper pentru oricine vrea sa descopere vinuri si crame din Romania

Dupa o calatorie de aproape doua ore cu masina, pornind din Cluj, am ajuns la Jidvei, unde trebuie sa ajungi macar o data-n viata, indiferent ca esti iubitor de vinuri, de crame sau pur si simplu, de viata. Ca sa te bucuri pe deplin, ia-ti in calcul vreo 2-3 zile. Am inceput cu vizita a doua crame din cele opt, respectiv la Tauni si la Jidvei, am degustat struguri, must si vin, am savurat pasiunea cu care ne-au povestit si bucuria cu care ne-au intampinat.

In timpul vizitei, oenologul
Sorin Burnete laudase o Feteasca regala de colectie din 2009 iar eu l-am convins sa deschida o sticla. In timpul cinei de la castel, dl. Ioan Buia, oenologul sef si o legenda vie a Jidvei-ului, unde face vinurile de zeci de ani, a prezentat-o cu stil si eleganta, asa cum o face de fiecare data. A fost cea mai buna Feteasca regala de colectie pe care am degustat-o in ultimii ani.

Experientele de la Jidvei sunt memorabile, indiferent ca esti pasionat sau nu de vinuri, crame sau castele.

Cunosteam Castelul Bethlen-Haller, dar nu dormisem in el pana anul acesta, cand a fost redeschis turismului, dupa renovare. Acum arata ca un Chateau Relais din Franta sau Italia. Am calarit in Chile prin viile de cramei VIK, dar nu stiam ca si Jidvei ofera o asemenea experienta.
Toate ingredientele servite la mesele pe care le veti lua la Jidvei provin din fermele de pe cele 5 hectare, aflate in proprietatea familiei Necsulescu, de la legumele din gradina si microplantele din sera si pana la animalele vanate sau crescute pe terenurile Jidvei. 

Implicarea cu trup si suflet in afacerea de familie a surorilor Ana si Maria, de care tatal Claudiu Necsulescu este atat de mandru incat le-a dedicat si o colectie care le poarta numele, Owner’s Choice, va contribui cu siguranta la succesul vinului romanesc, in viitor.

Pivnita Savu, una dintre cele mai mici crame din Romania

A doua zi de vizite la crame a inceput in Ciumbrud, cu o vizita la familia Savu. Am intalnit oameni modesti, harnici, familisti si cu un potential extraordinar. Sergiu Savu, in varsta de doar 22 de ani, student la Horticultura in ultimul an la USAMV Cluj, ne-a intampinat impreuna cu mama, tata, matusa si unchiul.

Dornic sa experimenteze, talentat si harnic, Sergiu este un ambasador al tinerelor generatii, din acel gen de oameni de care vinul romanesc are absoluta nevoie. Feteasca regala, Sauvignon blanc si Chardonnay sunt doar 3 dintre soiurile care au confirmat potentialul mare pe care il are aceasta crama micuta.

Despre vinuri, traditie si inovatie, acasa la Domeniul Ciumbrud

Dupa 5 minute de mers cu masina, am ajuns la Domeniul Ciumbrud, locul unde am avut parte de cele mai diversificate degustari din cadrul acestui turneu de vizite la crame. Am degustat vinuri, cocktailuri pe baza de vin, preparate traditionale, dar si preparate inovatoare, din ingrediente pe baza de plante.

Florin Danoaie, coproprietar si oenolog al cramei ne-a surprins cu noutatile si ne-a convins cu povesti despre trendurile in materie de ambalaj – fiind printre primii din Romania care produc vinuri la doza.

Daca esti iubitor de vinuri sau, pur si simplu, de frumos, planifica-ti chiar acum o vizita la crame si descopera de ce vinul romanesc este un deja un brand de tara.

crame
Wines of Romania DVR CARREFOUR

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES