Amestec, asamblaj sau cupaj

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment

Conform legislatiei comunitare din domeniul politicii agricole comune a Uniunii Europene, prin “cupaj” se intelege amestecul vinurilor sau al musturilor de provenienta diferita, din soiuri diferite de vita-de-vie, din ani de recolta diferiti sau din categorii diferite de vin sau de must.

Dupa Wine Spectator, cupaj si asamblaj sunt cuvinte cu origine franceza, care se refera la amestecarea vinului inainte de imbuteliere.  Cum limba engleza nu se lasa mai prejos, avem si blend-ul, care inseamna tot amestec.

Ce bogatie de termeni, pentru operatiunile de finete care se intampla in crame, ca sa aduca in paharele noastre licoarea numita vin!

Orice interventie de natura fizica, ce pune impreuna doua lichide miscibile, se numeste amestec. Dar nu si cupaj. Am putea face un amestec de suc de fructe cu apa, dar asta nu inseamna ca vom bea un cupaj de suc de fructe si apa. Sau celebrul sprit, fie vin cu apa, fie vin cu “cola” (sic!). Sunt amestecuri de lichide, nicidecum cupaje.

Prin urmare, sa despicam firul in patru:

  • Cupaj = termen de origine franceza, care inseamna “a taia”, care teoretic este corectarea unui defect usor prin combinarea unui vin mai putin reusit, cu altul bun. 

Una dintre legile lui Murphy spune ca: “Daca intr-un butoi cu apa de canal pui o picatura de vin, rezulta un butoi cu apa de canal. Daca intr-un butoi cu vin pui o picatura de apa de canal, rezulta tot un butoi cu apa de canal.”

Asadar, cupajul este mult mai mult decat simpla corectare a unui vin prost cu unul bun. Dar termenul ar fi bine de folosit atunci cand se amesteca categorii diferite de vin sau de must. Amestecand un vin/ must cu denumire de origine cu unul cu indicatie geografica, am putea obtine doar vin cu indicatie geografica sau varietal, adica al doilea postulat al lui Murphy.

  • Daca este un amestec de vinuri sau musturi de proveniente diferite sau din ani de recolta diferiti ar trebui denumit egalizare/ uniformizare. Aceasta egalizare se face de regula cu un singur soi, acel vin asa-numit monovarietal sau monosepaj (din fr. monocépage)
  • Daca este un amestec din soiuri diferite, ar trebui numit amestec/ blend (en.), cu atat mai mult daca acest amestec se face inainte de vinificare, cand se amesteca strugurii din soiuri diferite, pentru a conferi complexitate vinului.
  • Daca este un amestec din soiuri diferite, poate fi numit si cuvee (fr.) / blend (en.), termenul din limba franceza provenind de la amestecul a doua sau mai multe cuve (vase) cu vin. Cuvee este folosit mai ales la producerea de spumante, cand se amesteca vinurile de baza, inainte de a doua fermentatie.
  • Daca este un amestec de vinuri deosebite, care impreuna ridica si mai sus valoarea vinului finit, atunci ar trebui numit asamblaj/ blend (en.)

Dupa cum se vede, limba romaneasca este cea care ne pune la grea incercare! 

Surse:

https://www.winespectator.com/articles/what-is-the-difference-between-assemblage-and-coupage-52712

https://naveran.com/en/coupage-what-are-they-and-why-are-they-so-important/

http://en.winetuning.com/coupage.php

https://dexonline.ro/definitie/cupaj

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES