La o masa de piatra (ce pare ca e acolo de secole, ca un martor tacut al vietii cramei), in amurg, dupa o zi epuizanta de recoltare, alaturi de colegi, Cornel Banita, decide planurile pentru o noua zi in vie. Se simte dragostea lui pentru “facerea vinului”. L-am “vazut” ca pe un tanar cavaler ce va scrie o parte de istorie.
Cornel Banita – nascut intr-o familie cu traditie si pasiune pentru vin, “crescut printre randurile de Feteasca alba si Merlot”, un tanar usor inainte de vreme, cum el insusi glumeste, cu grai smerit si cuvinte atent alese.
Un om cu forta interioara, in a carui voce se simte calm, liniste sufleteasca, chiar si in mijlocul “furtunii” agitate din campanie.
Nu uita de unde a plecat, recunoscator pentru toti cei de la care a invatat, stiind exact ce isi doreste sa lase in urma.
La masa de piatra (ce pare ca e acolo de secole, ca un martor tacut al vietii cramei), in amurg, dupa o zi epuizanta de recoltare, alaturi de colegi, Cornel Banita, decide planurile pentru o noua zi in vie. Se simte dragostea lui pentru “facerea vinului”. L-am “vazut” ca pe un tanar cavaler ce va scrie o parte de istorie.
Inceputul la renumita Statiune de cercetare viti-vinicola Pietroasa a fost dur, Cornel a simtit ca tehnologia lipseste si ca acest aspect trebuie compensat cumva, mai ales pentru se concura cu mari producatori care deja accesasera fonduri europene. Vinul Statiunii trebuia sa stea la aceasi masa cu vinurile producatorilor deja tehnologizati, iar el nu avea o companie solida in spate.
In 2-3 ani a reusit sa aiba o linie de vinificatie, linie de imbuteliere, a refacut toate zonele de maturare si a adus aproape tot ce era nevoie ca poata concura cu ceilalti producatori. Isi doreste sa produca vinuri bune atat pentru Statiune, cat si pentru dorinta sa personala: vinurile sa ii poarte amprenta si sa fie reprezentative pentru zona in care lucreaza.
Care sunt diferentele dintre vinul pe care il faceai acasa, in familie, cel facut la inceput, apoi vinul facut dupa definitivarea studiilor si cel facut acum?
Diferentele sunt uriase, am pornit de la nivelul de un butoi vechi de la bunicul, cu struguri foarte buni ce-i drept, pentru ca parintii se ocupau foarte atent de vita-de-vie mostenita acasa.
Am inceput sa vad prima data problemele, am stricat destul de multe vinuri acasa, pana si tatal meu s-a suparat pe mine, pentru ca incercam sa fac ceva nou sau uitam ceva, sau nu luam cele mai bune decizii. Pana am ajuns aici, unde am primit o responsabilitate destul de mare, undeva la peste 1000 de tone pe care trebuia sa le vinific in prima campanie solida, iar emotiile au fost uriase, foarte greu de descris.
Usor-usor, cu ajutorul colegilor, cu ajutorul echipamentelor, al profesorilor, prietenilor si a celorlalti vinificatori pe care i-am “sacait” de-a lungul timpului, am reusit sa obtinem rezultate destul de bune inca din primul an. Asta pentru ca ne-au ajutat si strugurii, intodeauna cand ai o materie prima buna, poti sa jonlgezi. Insa trecerea a fost oarecum brutala, brusca si rapida.
De ce stau atatea soiuri in “colectiile ampelografice” ale statiunilor de cercetare, in loc sa fie plantate de cei care isi doresc soiuri romanesti aproape pierdute – Negru vartos, Iordana, Gordin? Probleme legate de D.O.C., trasabilitate?
Cumva cred ca sunt toate sau mai multe probleme. Noi am avut noroc pentru ca am avut fonduri de reconversie si am putut sa plantam doar anumite soiuri, nu toate fiind eligibile, indiferent daca ne-am gandit sau nu la acestea. Pe de alta parte in trecut nu erau deloc promovate sau nu se cunosteau rezultatele acestor soiuri si astfel lumea vedea cumva doar soiurile internationale. Se vorbea mult de Cabernet Sauvignon, de Merlot si toti doreau parca acelasi lucru, cine nu si-ar fi dorit Chardonnay in plantatie?
Se pare ca in ultima perioada am realizat acest lucru si se inclina din ce in ce mai mult catre soiurile autohtone. Lucru pe care noi l-am facut aici la Pietroasa, soiul Alb aromat a prins foarte bine, este primul care se termina la vanzare, intr-adevar, suprafata este relativ mica, avem aproximativ 2 ha, dar a prins foarte bine la public chiar daca pe eticheta scrie “vin alb sec” si nu ai foarte multe informatii decat daca le cauti pe site-ul nostru. E ceva nou.
Ce fac bine si ce nu fac bine producatorii romani?
Este foarte greu de spus pentru ca este din bucataria interna si sunt atat de multe variabile. Ar fi foarte usor sa judecam faptul ca unii pun accent mult pe productie sau pe zona comerciala, dar pe de alta parte, daca ne gandim din punct de vedere economic, s-ar putea sa faca mai bine decat cineva care se orienteaza doar sa aiba 10 sticle de top.
Sunt oameni care se adapteaza la ceea ce cere publicul, publicul se educa din ce in ce mai mult, si vine cu anumite pretentii. Pretentii care se identifica cu anumiti producatori si de aici in vie, in crama se iau anumite decizii, unele par a fi uneori ciudate sau poate pot fi foarte bune pentru echilibrul financiar. Este foarte greu de spus ca unii gresesc si unii iau decizii bune, ideea este sa ne axam cu totii pe calitate si sa lasam in urma cumva imaginea negativa pe care am capatat-o de-a lungul timpului in fata vesticilor.
Sa preluam de la ei ceea ce este bun, pentru ca si ei au problemele lor, iar daca noi reusim sa trecem printr-un filtru corect, atunci putem avansa mai rapid fara asteptari.
Ce soiuri preferi – alb, rosu / autohton, international?
Sincer, pe toate! Incerc sa iau fiecare soi si fiecare vin asa cum este si cum se prezinta. De exemplu daca ai gasit o Plavaie prin plantatiile noastre, te duci o vinifici, poate iti iese ceva ok poate nu, dar il iei pentru ceea ce este.
Daca vezi o Feteasca alba sau regala din nou trebuie sa apreciezi pentru modul in care este vinul acela si sa compari mai departe cu ceea ce au facut si altii. Dintre toata cred ca Feteasca alba este cea mai apropiata de mine fiindca o am si stiu de cand eram mic, ii stiu foarte bine frunza, ii stiu foarte bine strugurele si, de cele mai multe ori cand ma duc in plantatie, am tendinta sa ma duc prima data la ea.
Pe celelalte le-am vazut cumva mai tarziu si dupa Feteasca alba ar fi Merlot (dar nu este autohton), insa mi-a lasat o amprenta destul de mare, pentru ca l-am vinificat in toate felurile, cum am putut, si m-am jucat cu el, fiind foarte versatil.
Care iti sunt bucuriile legate de vin?
Satisfactia este atunci cand creez vinul, ma chinui si ma implic atat de mult din prima etapa, de cand este strugurele in vie pana cand vinul este in carama, nu conteaza nimic altceva… La final, cand vad vinul gata, ma bucur mai putin.
Iubesc mai mult procesul creatiei, al facerii, decat sa ma asez la masa aceasta de piatra si sa spun: uite, eu am facut acest vin, uite cat de bun este, uite ce aroma are! Nu, din contra, il iau si incerc sa vad toate problemele pe care nu am reusit sa le rezolv in campania de vinificatie, urmand ca apoi sa o iau de la capat si sa fie diferit. Dar, in mare parte, cand vezi ca vinul tau este apreciat, fie de catre un public care se pricepe, fie de catre un concurs international, fie de un simplu grup de vizitatori care vin la crama si spun ca este foarte bun – sunt satisfactii care te motiveaza sa mergi mai departe.
Cum se traieste o campanie?
In campanie este doar campanie. Se incepe de obicei intr-o luni si se termina probabil in Octombrie intr-o zi de marti sau miercuri. In rest foarte greu intervine ceva, altceva. Toata lumea se mobilizeaza, toata lumea este in alerta pentru ca se modifica multe de la o zi la alta, sunt foarte multe variabile de la un an la altul si foarte multe chiar de la o zi la alta.
Cand vezi ca strugurii sunt frumosi si nu ai cu cine sa ii recoltezi sau ai prea multi oameni si nu stii unde sa ii duci, sunt momente in care inima incepe sa bata mai tare, cauti cumva sa ajungi si acasa sa te odihnesti sau sa faci ceva in plan personal, dar campania este cel mai important moment. Desi oboseala este la un nivel maxim, nici nu mai constientizezi cat de obosit esti, te simti si bine, diferit, dar bine. Mergi mai departe ca sa iasa totul, pentru ca trece rapid si apoi nu mai ai alte sanse sa faci un vin din anul respectiv.
Pentru un necunoscator, spune-mi te rog cine si cum decide/in functie de ce, momentul exact al culesului?
Schimbarile climatice ne afecteaza foarte mult si noi ne propunem sa facem cateva tipuri de vin – avand atat de multa Tamaioasa romaneasca o vinificam in toate stilurile. Pentru ce am vinificat in sec avem nevoie sa recoltam in aceasta saptamana, pentru cea pe care o lasam cu un rest de zahar de la demisec la demidulce, ceva mai tarziu, pentru vinurile de vinoteca tragem de timp sa recoltam prin noiembrie, fiind gata de recoltat toate soiurile relativ in acelasi timp cu mici diferente.
Dupa ce am stabilit ce trebuie sa vinificam, urmarim foarte atent mersul coacerii, dar si starea fito-sanitara, anul acesta strugurii au fost aproape perfecti pana acum o saptamana, dar de cand au inceput ploile, incep sa se vada probleme cu putregaiul cenusiu. Si daca ti-ai propus sa culegi saptamana viitoare Tamaioasa pentru un anumit tip de vin, exista posibilitatea sa ai probleme in a fi asa cum iti doresti tu, fiindca putregaiul cenusiu afecteaza calitatea vinului. Si, daca pierzi momentul, nu o sa mai iasa vinul respectiv.
Momentul se stabileste in stransa legatura intre oamenii de la crama cu oamenii din vie si de multe ori se iau deciziile de pe o zi pe alta. Cel putin anul trecut, care a fost cumva mai bogat, ne strageam seara la acesta masa de piatra si stabileam exact, vedeam ce vase s-au umplut, ce cantitate mai avem nevoie in urmatoarea zi, si urmatoarea dimineata ne imparteam in echipe si aduceam ce mai era necesar.
Care sunt legendele momentului strangerii recoltei? Aveti superstitii si/sau ritualuri ale zonei?
Legende si supersitii nu, m-am luat foarte mult dupa date stranse de colegii mei in trecut aici. Cum este anul acesta, la fel a mai fost in 2019 si cu foarte multi ani in urma. Nu prea bagam in seama legendele locale, care oricum au inceput sa se piarda.
Cu toate acestea am intalnit o superstitie sau vorba aici in zona. Este legata cumva de igiena – se spune ca nu trebuie sa se manance peste cu seara inainte, pentru ca mirosul de peste persista si se poate impregna pe strugurii ce sunt culesi si ar putea sa ajunga in vin. Insa la crama avem foarte multe legende, sunt foarte multe povesti frumoase la Pietroasa.
Care e e cea mai frumoasa poveste a cramei?
Povestea care mi se pare cea mai interesanta, este despre cel mai vechi vin din crama noastra. Un vin de Tamaioasa romaneasca din 1942. Stim bine ca in primul si al doilea Razboi Mondial, cand am avut “musafiri”, exista obiceiul de a distruge tot. Unul din acestea era ca treceau pe la fiecare butoi in parte, ciocaneau ca sa veirifice daca butoiul este plin sau gol si daca suna a plin trageau cu pistolul. Ei beau ce beau si restul se pierdea, se irosea. Daca butoiul suna a gol, scapa.
Cei din acea perioada au reusit sa salveze un singur butoi cu Tamaioasa romaneasca, pentru ca l-au pus intr-un butoi mult mai mare si astfel, cand s-a ciocanit in el, a sunat a gol. Asa s-a pastrat singurul butoi de Tamaioasa romaneasca din 42. Fiindca Statiunea mai are vreo 50 ani de istorie inainte de asta. De aceea gasesc eu ca aceasta poveste e interesanta si frumosa, desi trista in acelasi timp.
Ce oenologi sau profesori admiri / iti servesc drept exemplu?
Toti cei care trec prin viata noastra si in viata mea, familia care nu are legatura cu vinificatia la nivel inalt, dar au stiut sa ma motiveze sa fiu intr-un anume fel si sa percep lucrurile intr-un anumit mod, vorbim mai departe de cei care mi-au fost alaturi, ma refer la nasi, prieteni, fini fiecare cu aport deosebit, pana la profesori care m-au ghidat, colegii pe care atunci cand am ajuns in unitate m-au ajutat si toti cei care m-au indrumat de-a lungul timpului, m-au invatat, mi-au aratat tot felul de chestii ca sa fiu intr-un anume fel, nu neaparat in zona stiintifica.
Sunt oameni care au trecut prin viata mea, si-au lasat amprenta si daca am stiut cumva sa filtrez acea informatie, s-a adaugat cate o caramida. Bineinteles ca ma inspira multi oameni din vinificatie, vinicultura, din marketingul dedicat vinului, dar am incercat sa iau toate partile bune de la toti si sa le modific cumva in stilul meu, sa le modific astfel incat sa fie o chestie proprie, personala, relativ diferita. Incerc sa preiau de la fiecare, de la mic la mare, de acasa si de la serviciu si sa pun totul pe o piramida ca sa iasa ceva frumos la final.
