Nobletea soiurilor de vita-de-vie

0 Comment

Vita-de-vie se incadreaza in zicala „cu nobletea te nasti”, pentru ca este una dintre plantele despre care s-a consemnat ca l-au slujit pe Om din cele mai vechi timpuri.

Care sunt soiurile nobile de vita-de-vie?

Daca ar fi dupa mine, as numi soiuri nobile, toate soiurile existente in Europa la momentul cand a aparut Filoxera pe acest continent. As numi soiuri nobile si toate soiurile aflate pe alte continente la momentul aparitiei devastatoarei insecte in Europa. Fiindca acela a fost un moment de cotitura incontestabil, moment de mare schimbare in viticultura mondiala. De la acel T-zero, nimic nu a mai fost la fel. Asa s-a nascut ulterior Lumea veche si Lumea noua a viticulturii, viticultura europeana si a restului Lumii, vita-de-vie altoita si cea pe radacini proprii.

Soiurile create ulterior pe fondul genetic al soiurilor prefiloxerice ar trebui sa se numeasca soiuri cu ascendenta nobila sau descendenti nobili. Asa cum soiurile nou create in ultimele decenii, cu rezistenta la anumite boli sau factori de stress se numesc PIWI, soiuri rezistente. Asa cum incrucisarile intre specii ale genului Vitis se numesc hibrizi interspecifici sau in cadrul speciei vinifera, intraspecifici.

O clarificare in acest sens este necesara, cu atat mai mult cu cat schimbarile climatice despre care se tot discuta si necesitatea adoptarii unor obiceiuri ecologice si economice, impun noi orizonturi cercetarii genetice si ameliorarii soiurilor, nu numai in viticultura.

De ce ar fi nobile doar cele 6 soiuri frantuzesti: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir, Chardonnay, Sauvignon blanc and Riesling? Gina Hennen, vinificator la Adelsheim Vineyard din Newberg, Oregon, sustine ca „aceste soiuri si-au castigat titlul regal in parte pentru ca ele au fost plantate pe tot globul si au format „piatra de temelie” a vinificatiei in ultimele cateva secole.” [2] Este parerea unui vinificator care lucreaza cu Chardonnay si Pinot noir. Oare daca ar vinifica Feteasca neagra sau Touriga nacional ar spune ca acestea nu sunt nobile?

Cu ce sunt mai prejos Syrah, Sangiovese, Saperavi sau Sarba? Am scris aleator aceste denumiri, dar lista este compusa din alte cel putin cateva sute de nume de soiuri care ar merita acest apelativ.

Amintiri dintr-un trecut nu prea indepartat

Sa privim putin statisticile de acum 60 de ani (nici acum, in 2022, nu sunt prea mari modificari in clasament) [1]. In 1961, cea mai mare suprafata viticola era detinuta de Italia: 1,7 mil ha. Spania avea si ea aproape 1,7 mil ha, iar Franta se situa abia pe locul al treilea, cu aproximativ 1,4 mil ha. Uniunea Sovietica avea atunci putin peste 1 mil ha. 

De ce mai ales soiurile frantuzesti ar fi nobile? Germania avea 79 mii ha si se afirma ca Riesling e soi nobil. De ce? Fiindca se preteaza la invechire? Fiindca se cultiva in conditii deosebite, uneori chiar vitrege? De ce nu ar fi si Assyrtiko soi nobil, ca Grecia avea atunci peste 200 mii ha si conditii grele de sol si clima, cum are si acum. 

Tot in jur de 200 mii ha avea si Romania la vremea aceea. Dar  Francusa nu e trecuta in lista soiurilor nobile, desi in secolele trecute a fost vedeta vinurilor pe mesele domnitorilor si imparatilor europeni, in celebrul sortiment de Cotnari!

Stiati ca dintre soiurile prefiloxerice romanesti, cele care au supravietuit si se cultiva si in zilele noastre: Batuta neagra, Feteasca alba, Feteasca neagra, Galbena de Odobesti, Grasa de Cotnari, Negru moale, Negru vartos si Tamaioasa romaneasca alba, rosie si vanata au puritatea biologica nestirbita? Ele de ce nu ar fi nobile?

Nobil poate fi sinonim cu distins, elegant, desavarsit, gratios. 

Poate de aceea, marele profesor Viorel Stoian [3] spunea despre Burgund mare din zona viticola vestica a Romaniei, ca este un vin care nu ar merita sa fie catalogat intre cele de inalta calitate, fiindca este prea viguros, corpolent, taninos si intens colorat. Ceea ce ar putea fi oricand contrazis de catre oenologia austriaca, cu vinurile sale fine din acest soi (Blaufrankisch, syn AUS, la nr. 427 in catalogul soiurilor OIV). 

Pe de alta parte, daca Gina Hennen afirma ca soiurile nobile sunt cele care au o  „capacitate sporită de a exprima cum și unde au fost cultivate” [2], atunci nu cred ca este soi mai nobil decat acest Burgund mare (Grosser Burgunder, Blaufrankisch, Kekfrankos, Frankovka, Limberger), care, atunci cand este cultivat pe dealurile de la Minis, Arad-Romania, exprima fidel roca bogata in oxizi de fier, solul subtire si sarac in humus, dar bogat in microelemente si expus soarelui in detrimentul unui regim hidric bogat.

„Nu este suficient să alegeți un soi de struguri nobili pentru a face un vin nobil”, afirma Patrick Carteyron, viticultor și proprietar al Château Penin, lângă satul Bordeaux Génissac (Franta), care sustine ca strugurii nobili au potentialul de a produce vinuri grozave in circumstante potrivite, dar alegerile facute de cultivatori si vinificatori sunt cheie, la fel ca si factori precum solul si clima. [2] Sau, cum spunea una dintre legile lui Murphy: „daca pui o lingura de apa de canal intr-un butoi cu vin, totul se va transforma in apa de canal. Prin urmare, daca pui o lingura de vin intr-un butoi cu apa de canal, vei obtine tot apa de canal.”

Vinuri mari, concursuri celebre si nobletea vinului

Daca ne uitam la medaliile obtinute de vinuri in concursurile internationale, cu obiectivitate (numarul de medalii raportat la numarul de probe concurente din acelasi soi) este posibil sa avem mari surprize. Probabil tocmai de aceea se fac concursuri specifice unui anumit soi: ‘Concours Mondial du Sauvignon’, ‘Chardonnay du Monde’, pentru ca in concursurile clasice nu prea mai castiga medalii. 

Ce facem cu nobilul Pinot noir, daca deja, la nivel planetar se face ‘Mondial des Pinots’, unde este judecata intreaga familie a strugurilor din grupul Pinot. Fratii lui Pinot noir nu sunt nobili si ei? Sau sunt, dar asa… mai vitregi? La Vinarium 2022, s-a acordat Marea Medalie de Aur pentru 8 vinuri, printre care doar unui singur „soi nobil”. Si acela cules de pe plaiurile moldovenesti. [4] Cel mai mare punctaj l-a obtinut un soi spaniol, care nu se afla in lista scurta, de soiuri asa-zise „nobile”.

Raman la convingerea ca orice soi de strugure, care nu are in ascendenta vreo incrucisare cu hibrizi rezistenti la filoxera sau care nu intra in categoria soiurilor rezistente PIWI, ar trebui numite soiuri nobile. Torrontes, Vidal, Cramposia si multe ca ele, sunt soiuri nobile, au „sange albastru”, fiindca provin dintr-un areal in care au fost native, nu aclimatizate.

Nu sustin teoria careia soiuri cosmopolite, care pot fi cultivate oriunde in Lume, ar putea fi mai „regale” decat cele autohtone pentru fiecare tara adoptatoare. 

Romania are oficial 78 de soiuri de struguri inregistrate in lista celor 162 de soiuri pentru vin admise la plantare. Cum ar fi daca am gasi in comert vinuri pe ale caror etichete ar fi scoase din anonimat macar soiurile noastre nationale?

Surse:

[1] http://www.onvpv.ro/ro/content/situatia-viticulturii-mondiale-si-sectorului-vinicol-anul-2021-oiv-aprilie-2022

[2] https://www.winemag.com/2022/02/15/noble-grapes-wine-definition/

[3] https://vinul.ro/creatorul-scolii-romanesti-de-degustare.html

[4]https://www.iwcb.ro/registration/results.php?sort_by=&sort_order=&edition=2022&country=All&category=All&medal=MAU&producer_importer=&commercial_brand=

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES