Zilele trecute am reusit sa onorez mai vechea invitatie a unui dintre cei mai deosebiți oameni din lumea vinului romanesc, Florin Stegariu, proprietarul cramei Strunga.
Si cand spun „deosebit”, este pentru ca e greu sa cuprinzi intr-un cuvant tineretea, entuziasmul, pasiunea pentru vinuri bune, dedicarea, respectul pentru valori si traditii, efortul pentru evolutie si imbunatatire – toate fiind dublate de modestie, aproape smerenie. Si, mai mult decat atat, toate aceste valori le-au fost insuflate si celorlalti oameni din crama si din podgorie.
Am degustat si redegustat vinuri din programul #DeschidemVinulRomanesc by Carrefour, dar si vinuri inca nelansate, am reconfirmat faptul ca Muscatul Ottonel de aici poate avea rezultate spectaculoase si, pentru ca Florin nu doar isi iubeste crama si podgoria, ci intregul sau tinut, am continuat vizita la crama cu o plimbare la Castelul Sturdza si la casa memoriala Vasile Alecsandri. Deci, daca va aflati prin zona, sa stiti ca aveti cu ce sa ocupati o zi intreaga!