Crama Rătești

Despre vinuri, cu prospeţime

Crama Răteşti a luat finţă în anul 2008 când proprietarul, Mihai Schita, a plantat primele viţe-de-vie la Răteşti, în judeţul Satu Mare. Afacerea a pornit cu 20 de hectare, dar până în 2010 s-a ajuns la un total de 205 hectare pe o rază de 30 kilometri (Răteşti, Gereuşa şi Hodişa). În total, în podgorie se cultivă nouă soiuri: Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră.
Zona Răteştiului are o veche tradiţie viticolă, care însă până de curând a fost uitată, plantaţiile find abandonate şi distruse, mărturie a tradiţiei viticole rămânând doar pivniţele de la marginea satului. Până în 1989, în această regiune au fost plantate în exclusivitate soiuri albe, dar cei de la crama Răteşti au plantat o suprafaţă destul de generoasă şi cu soiuri roşii, având convingerea că schimbările climatice au făcut ca şi nordul ţării să poată da vinuri roşii valoroase.
Primele vinuri s-au obţinut din recolta anului 2012, în crama din Ardud, rezultând astfel 41.800 litri de vin alb (vinifcat exclusiv în tancuri de inox) şi 25.300 litri de vin roşu, care au fost maturaţi în barrique-uri de stejar. Având în vedere că via se maturizează de la an la an, producţia de vin creşte şi ea.
Trăsătura principală a vinurilor de Răteşti este prospeţimea, caracter datorat atât plantaţiilor tinere, cât şi acidităţii naturale a solului. Vinurile albe sunt caracterizate de prospeţime şi mineralitate, iar cele roşii, de fructuozitate şi echilibru.

• Persoană de contact: Maria Crişan
• Telefon: +40261769194;
• E-mail: office@cramaratesti.ro;
• Program: N/A
• Numele societății producătoare: SC SCHWAB AGRO PROD SRL
• Anul înființării: 2004
• Proprietar: Mihai Schita
• Enolog: Vasile Gabura
• Producție anuală: 700.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 800.000 litri
• Suprafață: 205 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: str. București nr. 152, Ardud, jud. Satu Mare, 447020
• Adresă sediu: str. București nr. 152, Ardud, jud. Satu Mare, 447020
• Website: www.cramaratesti.ro

Link

Funka Sauvignon Blanc
2014

Rating

Link

Fetească Regală
2015

Rating

Link

Rosé
2015

Rating