Familia Hetei

Valori de familie

Istoria afacerii familiei începe în 2005, când membrii acesteia au hotărât să replanteze cu soiuri noi via îmbătrânită deţinută şi să extindă suprafaţa cultivabilă la două hectare, la aceasta adăugându-se ulterior încă patru hectare. Soiurile de struguri cultivate aici sunt Syrah, Cabernet Franc, Fetească Neagră, Riesling de Rhin, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Furmint, Pinot Gris, Tămâioasă Românească şi Fetească Regală.
În 2011, familia Hetei a achiziţionat o parcelă de 9 hectare, situată pe Dealul Nou, pe care a plantat soiuri roşii: Pinot Noir, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Recoltatul strugurilor se face manual, în lădiţe de capacitate mică, pentru a evita zdrobirea boabelor şi oxidarea lor.
Pivniţa familiei a fost construită în urmă cu o sută de ani şi de curând a fost mărită cu încă 22 de metri, având în prezent o adâncime de 33 de metri. Aici sunt maturate vinurile roşii şi o selecţie de vinuri albe, în special din Chardonnay şi Sauvignon Blanc, în butoaie de capacitate mică, din stejar românesc şi franțuzesc. Începând cu recolta anului 2011 strugurii au fost vinificaţi în cramă, care dispune de o tehnologie modernă.
Brandurile familiei Hetei sunt Selecţia Familiei şi Rezerva Familiei şi au obţinut medalii la concursuri naţionale şi internaţionale. Din 2015, crama dispune de un nou magazin propriu de desfacere, la Satu Mare.

• Persoane de contact: Laszlo Hetei sau Evelina Hetei
• Telefon: +40744939699; +40745682738
• E-mail: familia@hetei.ro
• Facilități: turism enologic, degustări la cramă (până la 50 de persoane), magazin de desfacere la vinoteca familiei din Beltiug. Rezervare prealabilă.
• Numele societății producătoare: Familia Hetei
• Anul înființării: 2005
• Proprietari: Laszlo Hetei şi Evelina Hetei
• Oenolog: Laszlo Hetei
• Producţie anuală: 55.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 10.000-15.000 sticle
• Suprafață: 24 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: str. Principală nr. 611, Beltiug, jud. Satu Mare, 447040
• Adresă sediu social: str. Principală nr. 611, Beltiug, jud. Satu Mare, 447040
• Website: www.hetei.ro

Link

Rezerva Familiei Syrah
2013

Rating

Link

Syrah
2012

Rating