Crama Bauer

Perfecțiune germană
pe dealurile Drăgășanilor

În anul 2012, împreună cu soția sa Raluca, cunoscutul oenolog german Oliver Bauer, cel care s-a impus pe piața românească prin vinurile elaborate la Prince Știrbey începând din 2003, a fondat Crama Bauer, situată în Podgoria Drăgășani.
Această mică firmă de familie deține o suprafață de 5 hectare de vie, dar și o cramă dotată cu tehnologie modernă pe care Oliver Bauer a conceput-o așa încât să permită vinificarea unor cantități mici de struguri, culeși de pe parcele vechi și bine îngrijite. Vinurile sunt obținute din soiuri autohtone (Crâmpoşie Selecţionată, Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani) sau internaționale, unele mai puțin cunoscute de iubitorii de vin de la noi (Petit Verdot).
Portofoliul brandului consacrat drept Bauer cuprinde vinurile: Sauvignonasse, Sauvignon Blanc, Crâmpoşie Selecţionată, Rosé din Negru de Drăgăşani, Orange, Cabernet Sauvignon, Merlot, Petit Verdot, Fetească Neagră. Vinul Orange, obținut din strugurii unei vii de Sauvignonasse vechi de 40 de ani, exemplifică perfect valorile în care cred soții Bauer: caracter și autenticitate. Reducerea influenței tehnicii la un minim rezonabil se regăsește de altfel în elaborarea fiecărui vin marca Bauer, ilustrând filozofia oenologului, aceea de creativitate naturală.
Crama soților Bauer este așezată pe dealurile din apropierea orașului Drăgășani și oferă un peisaj superb cu vedere la Olt, ceea ce permite proprietarilor organizarea unor activități de oenoturism în orice anotimp.

• Persoană de contact: Raluca Bauer
• Telefon: N/A
• E-mail: raluca@cramabauer.com
• Program: luni–sâmbătă 8.00–18.00, duminică – cu rezervare
• Numele societăţii producătoare: SC Crama Oliver Bauer SRL
• Anul înfiinţării: 2012
• Proprietari: Raluca şi Oliver Bauer
• Oenolog: Oliver Bauer
• Producţie anuală: 19.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 25.000 sticle
• Suprafaţă: 5 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: str. Dealul Olt nr. 10, Drăgăşani, jud. Vâlcea
• Adresă sediu social: str. Tudor Vladimirescu nr. 509, Drăgășani, jud. Vâlcea
• Website: www.cramabauer.ro
www.cramabauer.com

Link

Bauer Sauvignon Blanc
2014

Rating

Link

Bauer Sauvignonasse
2014

Rating

Link

Bauer Cabernet Sauvignon
2012

Rating