De mai bine de zece ani, exista un consens asupra capacitatii Fetestii Negre de a ne reprezenta industria vinului in lume. Primele voci care sa sustina necesitatea unui accent pus pe soiurile autohtone au aparut chiar de la inceputul anilor ’90, dar cu ecouri prea slabe, cel putin pana la finalul primului val de investitii private in podgorii si crame. La inceputul anilor 2000, se consacrasera cateva dintre numele ramase pana astazi repere pe piata – SERVE, Oprisor, Davino, Domeniul Coroanei Segarcea – iar Feteasca Neagra incepea sa evolueze de la vinisorul demisec sau demidulce disponibil de obicei in rafturile magazinelor, catre expresii tot mai elegante, rafinate si cu putere tot mai mare de invechire.
Pe masura ce soiul castiga in popularitate, insa, diversitatea foarte mare de expresii ii lasa nelamuriti atat pe iubitorii de vin, cat si pe specialisti, care nu se puteau pune de acord asupra unei “definitii academice” care sa explice clar ce este si cum ar trebui sa fie o Feteasca Neagra. De la variatii mari de culoare la arome deosebite, corp mai solid sau mai suplu si taninuri mai accentuate sau mai catifelate, orice versiune de Feteasca Neagra parea sa aiba propria personalitate. Pana la sfarsitul anilor 2000, lucrarile academice inca mentionau nevoia de a studia mai in profunzime acest soi, pentru a-i crea un portret distinct.
Cea mai celebra anecdota din lumea vinului, legata de Feteasca Neagra, ii apartine chiar fondatorului scolii romanesti de degustare, prof.dr.ing. Viorel Stoian, care spune ca vinul din acesti struguri se recunoaste prin eliminare – daca nu are forta si picanteria Cabernetului, catifelarea Merlot-ului si nici supletea Pinot-ului Noir, atunci este, probabil, Feteasca Neagra.
Cunostintele depre Feteasca Neagra au ramas multa vreme cel mult precare, din mai multe motive. In haosul de dupa 1990, plantarile s-au facut fie cu materiale din institutele de cercetare, fie prin recoltarea directa de lastari recoltati din platatii vechi de 40-60 de ani, insa a mai durat mai bine de doua decenii pana cand podgoriile au fost verificate, analizate, inregistrate si s-a desenat o harta a clonelor existente, a provenientei si istoriei fiecarei parcele de Feteasca Neagra. In multii ani in care podgoriile au tot schimbat proprietari, au fost plantate, replantate, reconvertite etc., despre Feteasca Neagra ajunsese sa se spuna ca “are cu totul alt gust de la o parcela la alta”.
Mai mult decat atat, pentru ca Feteasca Neagra tinde sa isi piarda din culoare atunci cand strugurii sunt culesi la supramaturare (practica obisnuita in anii ’90, pentru a putea produce vinuri demiseci si demidulci), era deseori cupajata, in limita legala, cu soiuri mai bine pigmentate. Doar ca acest lucru a facut ca deosebirile de aroma si gust intre “Fetesti” sa fie si mai accentuate. A circulat chiar o legenda conform careia in multe sticle de Feteasca Neagra din acea vreme se gasea, de fapt, un cupaj de Merlot si Pinot Noir, ba chiar ca o parte dintre exporturile catre Germania au fost refuzate de beneficiari din acest motiv.
Una dintre problemele inca nerezolvate este originea soiului – in cea mai importanta baza internationala de date, Feteasca Neagra apare ca Vitis vinifera (vita-de-vie din care se produce vin), fara parinti cunoscuti. In lumea vinului exista destui sustinatori ai ideii ca este o vita-de-vie domesticita, nascuta direct din vita salbatica (Vitis silvestris), si folosesc aceasta lipsa a genealogiei soiului ca argument ca Feteasca Neagra este soi un dacic. Mai mult, unii aduc drept argumente legate de similaritatile cu vita salbatica, de la unele asemanari morfologice la variatiile mari in cantitatea si calitatea recoltelor.
Certitudini sunt inca putine legate de acest soi, iar ele, din fericire, au un nume si un pret. Daca vrei sa oferiti unui strain o sticla care sa vorbeasca despre vinul romanesc, pe ea ar putea sa scrie Guy de Poix, Purpura Valahica sau Epiphanie.
Cel mai probabil, studiile academice de pana acum si cele care vor urma vor explica mai bine ce este si ce nu este Feteasca Neagra, cum trebuie tratata pentru a obtine un rezultat sau altul, iar toate acestea vor ajunge, la un moment dat, sa deseneze un portret al soiului pe care sa-l prezentam onorabil in fata lumii.
Pana atunci, stim ca Feteasca Neagra poate reactiona brutal in contact cu lemnul de stejar, drept pentru care se recomanda maturarea cu multa atentie, de obicei mai scurta decat la alte soiuri negre. Problema ciclurilor de recolta (un an productie foarte mare, un an mica sau foarte mica) deja poate fi gestionata prin aplicarea unor anumite tehnici de taiere. Mai stim si ca o Feteasca Neagra din Banat nu seamana cu una din Transilvania, una din Moldova sau una din Dealu Mare, ceea ce inseamna ca este un soi in care se simt, mai mult decat alte soiuri – caracteristicile solului si climei in care creste. Insa acesta ar putea fi un atribut care sa contribuie la construirea unei idei de vin “al locului” si, bine comunicat, sa devina un stimulent in educarea consumatorilor de vin, care ar avea materialul perfect pentru a studia felul in care terroir-ul influenteaza vinul…
