Seceta e un subiect de mare actualitate. Si viticultura este afectata de acest fenomen climatic extrem. In mass-media circula deja articole in care jurnalisti de „fapt divers” rastalmacesc spusele specialistilor din viticultura si vinificatie si arunca in spatiul public afirmatii cel putin hilare. A scrie ca „din pricina secetei prelungite unele vinuri seci vor deveni dulci” este ca si cum ai spune ca recolta scazuta de grau din acest an va face ca painea sa fie nesarata.
E adevarat ca tipul vinului dupa continutul in zaharuri depinde in cea mai mare masura de cantitatea de zaharuri acumulata in struguri, de la intrarea in parga pana la recoltare. Tehnologii stiu sa „consulte” plantatia viticola si sa solicite declansarea recoltatului in functie de produsul finit – vinul pe care vor sa-l obtina.
Cand cautam definitia vitei-de-vie, in primul rand aflam ca este o liana. Ori, lianele cresc in proportie covarsitoare in zone calde, deci vita-de-vie este mai toleranta la anotimpurile secetoase decat multe dintre culturile folositoare omului. Vita-de-vie nu va atinge niciodata un nivel letal de deshidratare in timpul unui sezon secetos. Cu toate acestea, stresul hidric datorat deficitului de apa poate avea impact negativ asupra sanatatii vitei-de-vie, nivelului productiei, randamentului in must si calitatii vinului, ca produs final.
Vita-de-vie nu se inmulteste prioritar prin seminte. Prin urmare, este una dintre plantele care, pentru a-si continua existenta, isi va sacrifica proprii „copii” (strugurii), lasandu-i sa se usuce, ca sa nu-i consume resursele limitate de stresul deficitului de apa. Primul semn ca va face acest lucru este uscarea frunzelor. Vita-de-vie isi pierde majoritatea frunzelor doar atunci cand capacitatea lor de a circula apa si nutrientii este redusa la jumatate, din cauza presiunii mai scazute a apei in tulpina si radacina. Astfel de cazuri sunt extrem de rare, pentru ca primii sacrificati vor fi strugurii. Daca o parte dintre frunzele active (cele tinere) se usuca si fotosinteza este redusa, strugurii vor fi lipsiti de sursa de hrana si se vor usca si ei. In strugurii deshidratati nu se mai produc procesele fiziologice normale, care vor echilibra balanta dintre zaharuri si aciditate, la valorile dorite de catre oenologi pentru a obtine vinurile planificate.
Ce se intampla practic in vie?
Seceta extrema in fenofaza cresterii si compactarii ciorchinilor impiedica dezvoltarea normala a boabelor de struguri, care raman mici, iar ciorchinii sunt rari in boabe, in loc sa fie indesati si compacti, cum sunt la majoritatea strugurilor pentru vin. In vinurile din soiuri albe poate sa apara o „aroma de verde” neplacuta. Vinurile rosii obtinute din struguri care au suferit de seceta vor fi slabe calitativ si nu se vor preta la invechire. Cu toate acestea, soiurile negre de struguri pentru vin sunt in general mai rezistente la seceta decat soiurile albe, fiindca asa au evoluat genetic.[2]
La intrarea in parga a strugurilor un stres hidric usor poate fi benefic in gestionarea cresterilor vegetative (nu se mai emit copili, cei care exista deja vor stagna in crestere), este sensibil stagnata cresterea boabelor si activitatea fiziologica este dirijata catre colorare (acumularea de antocieni si taninuri) si evolutia compusilor care dau aromele strugurilor. Insa niveluri ridicate de stres hidric afecteaza cantitatea de recolta cu pana la 40% doar din reducerea dimensiunilor boabelor de struguri, care sunt mult mai mici decat standardul soiului, sunt zbarcite si ofilite.
In primele doua saptamani de la intrarea in parga cresterea boabelor si acumularea treptata de zaharuri pot sa nu dea semne ca ar fi afectate de seceta. In conditii de stres hidric moderat boabele se vor dezvolta normal, dar vor fi mai putine resurse pentru maturarea lastarilor si pentru al doilea val (de toamna) de crestere a radacinilor. Stresul extrem datorat deficitului de apa aproape de recoltare poate provoca inclusiv caderea prematura a boabelor de pe ciorchini. Coacerea strugurilor poate fi intarziata sau chiar blocata, ceea ce duce la scaderea calitatii si creste riscul de imbolnavire sau expunere la atacul pradator al pasarilor, care nici ele nu gasesc usor surse de hrana in conditii de seceta.[4]
In timpul maturarii strugurilor concentratia in zaharuri poate parea in crestere, dar este rezultatul deshidratarii, nu o creștere reala prin acumulare fiziologica. Boabele mici sunt de obicei asociate cu o calitate inalta, dar daca dimensiunea mica provine din stresul hidric excesiv, este posibil ca strugurii să nu producă vinuri de înaltă calitate. Caracterul varietal al fiecarui soi se dezvolta in ultimele saptamani inainte de maturitatea deplina si de aceea, stresul hidric in aceasta etapa afecteaza dezvoltarea aromelor si compusilor polifenolici. De unde la intrarea in parga soiurile cu struguri negri promiteau o recolta frumos colorata, exista riscul sa nu se acumuleze destui compusi coloranti si vinurile sa fie deschise la culoare, palide si neinteresante.[3]
Cultivatorii cu viile pe soluri fertile si adanci pot observa o reducere binevenita a cresterii vitei-de-vie, care va reduce recolta, dar are un impact modest asupra maturarii strugurilor. Pe soluri mai putin adanci, fara irigare, se poate constata intarzierea maturarii si efecte secundare cu manifestare si in anul urmator (lastarii nu se lemnifica, iar lemnul multianual va fi sensibil la ingheturi peste iarna).
Ce se intampla in struguri?
Acumularea zaharurilor creste constant la temperaturi cuprinse intre 20 si 30 de grade Celsius. La peste 33 de grade Celsius, acumularea de zaharuri se opreste brusc. Acidul malic (cel care da gustul acrisor) scade constant de la intrarea in parga pana la recoltare, atata timp cat temperaturile nu ajung la 32-33 de grade Celsius, caz in care se poate prabusi pana la zero. Continutul in antocieni si aminoacizi creste progresiv in intervalul de temperaturi 20 – 25 grade Celsius, iar peste aceasta limita acumularea incepe sa scada, la 35 de grade Celsius oprindu-se complet. Altfel spus, procesele metabolice din interiorul „uzinei-strugure” inceteaza la temperaturi mai mari de 35 de grade Celsius. [1]
Ce ar fi de facut pentru a limita efectele secetei extreme?
- Inierbarea intervalelor dintre randurile de vita-de-vie. Plantatiile unde se face minimul de lucrari ale solului sau acestea nu se fac deloc, au viile cu radacini profunde, ierburile de la suprafata solului mentinand un microclimat mai putin arid.
- Evitarea carnitului (indepartarea varfurilor lastarilor) prea devreme si daca totusi se face, trebuie lasate cel putin 5 – 7 frunze active deasupra ciorchinilor. Frunzisul trebuie mentinut sanatos si cat mai compact. Ar trebui sa existe o ingalbenire (imbatranire) minima a frunzelor bazale inainte de recoltare, daca aparatul foliar este intretinut corect si aerisit, dar nu saracit.
- Rarirea atenta a ciorchinilor este necesara pentru a echilibra recolta. Nu este recomandabila mentinerea unei recolte la nivelul unui an normal, intr-o plantatie de vita-de-vie stresata de seceta.
- Intarzierea desfrunzitului, daca seceta sau valul de caldura extrema se prelungeste, pentru a nu expune strugurii la arsuri solare.
Cazul singular cand seceta este dorita in plantatiile viticole este toamna tarziu, cand oenologul doreste sa vinifice struguri supracopti sau botritizati. Chiar si in lupta cu stihiile naturii, tot omul este cel care decide ce, cum, cat si cand sa faca, pentru a-si atinge scopurile si a depasi limite.
Surse:
[1] Carbonneau, A.; Torregrosa, L.; Deloire, A. et all – Traite de la Vigne, 3-rd edition, Dunod, 2020, 179
[2] Martinson and Lakso, 2016. How grapevines respond to stress.
[3] Pool and Lakso, 2000.Recognizing and Responding To Drought Stress In Maturing Grapevines
[4] https://extension.umd.edu/resource/drought-stress-vine-performance-and-grape-quality
