Crama Strunga

Vinurile Strunga provin din arealul viticol Dealurile Moldovei, în apropierea Castelului de la Miclăușeni, care ne amintește de gloria vremurilor de demult.

Pământul-mamă al viilor de la Strunga are denumiri populare vechi de câteva sute de ani – Dealurile Pârjolita și Calda. Legenda grăiește că însuși Pământul ar fi făcut un legământ cu primii oameni ai locului și le-a făgăduit simbria în roade bogate an de an, în schimbul muncii la câmp. Iar de atunci și până în prezent, oamenii au muncit pentru recolta de viță de vie, bucurându-se de răsplata bogată a Pământului.
Astfel, în fiecare an, prin forța creatoare a soarelui, binecuvântarea cerului, bogăția Pământului și aerul proaspăt și puternic al pădurilor se culeg roadele dealurilor Calda și Pârjolita și se face vin.
Vinul făurit la Strunga are o personalitate puternică, fiind un omagiu adus tradiției locurilor, într-o interpretare contemporană inedită. Aceasta se relevă în identitatea vizuală a vinurilor din gama introductivă, care spun o poveste în imagini prin statuetele  care aduc în prim-plan Hora Trandafirilor de la Moldova (care își are originile la Strunga). Astfel, noul și vechiul, tradiția și modernul se reunesc la Strunga, într-un vin cu gust bogat, rotund și echilibrat, care duce legendele strămoșilor mai departe.

• Persoană de contact: Stegariu Florin
• Telefon: +40723 307 855
• E-mail: office@strunga.com
• Program: Luni-Vineri 07:00 – 17:00
• Numele societății: PFA Stegariu F. Florin
• Anul înființării: 2013
• Proprietar: Stegariu Florin
• Oenolog: Valentin Sercovschi
• Producție anuală: 200.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 350.000 litri
• Suprafață: 86.66 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: Strunga, Iași DN28
• Adresă sediu social: Strunga, Iași, str. Principală nr.1
• Website: www.strunga.com

Link

Chardonnay Barrique Limited Edition
2019

Rating

Link

REVERIA Fetească Neagră Rose
2019

Rating

Strunga Feteasca Alba 2020
Link

Strunga Fetească Albă
2020

Rating