Ambiție și metode tradiționale
Crama Rotenberg este un producător de vinuri artizanale premium şi deţine o unitate de vinificaţie gravitaţională, în care vinul este produs exclusiv după metode tradiţionale. Alegând calitatea în schimbul cantităţii, producătorii culeg şi selecţionează manual strugurii.
Plantaţia de viţă-de-vie, aflată în comuna Ceptura din judeţul Prahova, măsoară aproximativ 23 de hectare, pe care este cultivat cu deosebire soiul Merlot. În cea mai mare parte a ei, viţa este veche de peste patruzeci de ani, producţia de struguri fiind limitată la cinci tone pe hectar.
Crama Rotenberg este o veche clădire din centrul comunei Ceptura de Jos, care a fost reconstruită aproape în întregime. Aceasta adăposteşte un proces de producţie cât mai natural, în cadrul căruia este evitată orice intervenţie mecanică. Cele două beciuri suprapuse permit un flux tehnologic gravitaţional, iar vinul este limpezit, atunci când este nevoie, cu albumină din albuşul de ou.
Butoaiele sunt fabricate din gorun românesc, învechit cel puţin optsprezece luni în vânt şi în ploaie. Butoiul este ars în adâncime, pentru a oferi un gust aparte vinului Rotenberg. Vinurile firmei se găsesc în lanţurile de retail, în magazinele de specialitate şi restaurante, pe site-ul www.rotenberg.ro şi la cramă în trei game: Rapsod, Menestrel şi Rotenberg. Vinurile din Rezerva Proprietarului sunt disponibile doar la cramă.
• Persoană de contact: N/A
• Telefon: +40 758 997700 +40 745 598589 +40 21 3141480
• E-mail: sales@rotenberg.ro; office@rotenberg.ro
• Program: 9:00 – 16:00
• Numele societății producătoare: SC Cramele Rotenberg SRL
• Anul înființării: 2007
• Proprietar: Mihail Rotenberg
• Enolog: Mihail Rotenberg
• Producție anuală: 100.000 litri
• Capacitate de producție anuală: 120.000 sticle
• Suprafață: 23 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: com. Ceptura de Jos nr. 509, jud. Prahova
• Adresă sediu social: str. Aurel Vlaicu 65, Bucuresti, sect.2
• Website: www.rotenberg.ro