Situată în inima Vrancei, într-o zonă cu tradiție a vinurilor de calitate, DOC Cotești, Crama Pandora nu este nouă, dar a ajuns abia recent în atenția publicului. Fondată în 2004 de către Ion Simiz și preluată în 2019 de către fiul acestuia, Doru Simiz, crama beneficiază de 35 de hectare de viță-de-vie, așezate pe coline între 100 și 300 de metri altitudine, într-un amfiteatru care garantează cea mai bună expunere la lumina soarelui.
Construcția originală a Cramei Pandora se află pe amplasamentul vechii crame a boierului Nicolau, iar crama modernă, în plină dezvoltare, va oferi o capacitate de producție de 300.000 de sticle pe an. Practicile din vie sunt orientate spre sustenabilitate, cu o maximă economie de apă și întrebuițând îngrășăminte naturale și plante în loc de pesticide și alte produse chimice.
Oenologul cramei, Florin Manoliu, s-a format în România, atât în cadrul marilor companii, cât și alături de unii dintre cei mai valoroși colegi de breaslă, specializați în producția de vinuri premium, în cadrul unor crame de dimensiuni mici și medii.
• Persoană de contact: Klara Coman
• Telefon: 0754.049.808
• E-mail: klara.coman@cramapandora.ro
• Program: 09:00—17:00
• Numele societății: SC VITISM COTESTI SRL
• Anul înființării: 2004
• Proprietar: SIMIZ DOREL BORISO
• Enolog: MANOLIU FLORIN
• Producție anuală: 150.000 l
• Capacitate de producție anuală: 300.000 l
• Suprafață: 35 ha
• Vânzare directă la cramă: DA
• Adresă cramă: Sat Budesti, Com. Cotesti, Jud Vrancea
• Website: www.cramapandora.ro
• Ultima actualizare: ianuarie 2021