Cel mai vechi vin din lume este... o urna funerara

by Wines of Romania
0 Comment

Lucrarile arheologice din Carmona, langa Sevilla, au condus, in 2019, la descoperirea unui mormant roman datat cu aproximatie in prima jumatate a primului secol al erei noastre. Dintre cele sase urne descoperite atunci, una s-a dovedit a fi plina cu lichid (alaturi de cenusa umana), si nu orice lichid, ci un vin asemanator cu sherry fino de astazi, anunta CNN.

Descoperirea mormantului a fost, in sine, o performanta, fiind vorba despre un mormant subteran, excavat direct in piatra. Pe peretii mormantului se aflau sase vase, din materiale diferite – sticla, plumb, calcar sau gresie, fiecare fiind ocupat de ramasitele unei singure persoane – doua dintre ele identificate dupa inscriptii ca fiind Senicio si Hispanae. Daca intr-unul dintre vase a fost descoperit un flacon de parfum de patchouli, altul a atras atentia pentru ca era plin de lichid rosu-maroniu.

Dupa analize, s-a constat ca este vorba despre vin, amestecat cu cenusa umana, si care adapostea si un inel de aur decorat cu chipul lui Janus, zeul roman cu doua fete. Analizele de polifenoli au confirmat ca este vorba despre un vin specific zonei Andaluzia, iar absenta acidului siringic a demonstrat ca, in ciuda culorii, este vorba despre un vin produs din struguri albi.

Aparent, unul dintre cercetatorii care a analizat vinul, dupa ce a constatat ca acesta nu prezinta riscuri microbiologice, nu s-a abtinut de la o degustare inedita, in ciuda celor 2.000 de ani de gazduire a unor ramasite umane. A descris vinul ca fiind usor sarat…

Urna de la Carmona precede cu trei secole recordul anterior al sticlei Speyer, despre care se crede ca a fost ingropata intr-un mormant roman in jur de 325 A.D.. Si nu, nici una dintre ele nu parea sa fie vin-marmelada, asa cum ati tot auzit povesti despre vinurile vechi. Dar acesta este un mit pe care deja l-am demontat aici: https://winesofromania.com/vinul-marmelada-o-minciuna-si-atat/

📷 Photo Source: Daniel Cosano/Juan Manuel Román/Dolores Esquivel/Fernando Lafont/José Rafael Ruiz Arrebola

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES