Ce vinuri alegem pentru masa de Paste?

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment

Saptamana asta ne-am propus sa venim catre voi cu cat mai multe sugestii de asocieri culinare cu vinurile romanești.

Incepem cu vinurile de la Domeniile Averesti, crama care detine o o suprafata impresionanta dedicata vechilor soiuri romanesti. In fapt, aici au renascut Busuioaca de Bohotin si Zghihara de Husi, doi struguri minunati si pentru ospete precum masa de Paste, si pentru paharul de fiecare zi. Evident, cresc si struguri “europeni”, aclimatizati de unul sau mai multe secole pe pantele Moldovei, demult intrati in obiceiurile iubitorilor de vin – Aligote, Sauvignon Blanc, Cabernet, Merlot, Chardonnay etc… Multe soiuri inseamna multe asocieri gastronomice, asa ca s-a nascut, in mod natural, o intrebare: exista suficiente soiuri in Averesti cat sa acompanieze un ospat cu multe feluri, precum masa de Paste? Ei bine, raspunsul ar fi: da, exista!

Multe dintre asortari depind de felul in care sunt puse in practica retetele. Un cozonac cu nuci si crema de cacao, de exemplu, va solicita, daca are multa umplutura, un vin mai rotund (un Chardonnay Nativus, sau chiar o Feteasca Neagra proaspata, din aceeasi gama). Dimpotriva daca este mai “sec”, va avea nevoie de un vin mai lin, curgator, o sprintena Zghihara de Husi Diamond Selection sau chiar un cupaj de Muscat Ottonel si Sauvignon Blanc din Herb (mai ales pentru Panettone). La fel si in cazul si in cazul in care asociem pasca cu vinurile de la Domeniile Averesti: daca are mai multa branza si este aromata cu un strop de vanilie atunci Chardonnay-ul este ideal si Zghihara este pairing-ul perfect pentru o pasca cu mai mult aluat, mai putina branza si nearomata.

In zilele care trec dupa Paste, si cozonacii si pasca incep sa se usuce, dar pot fi usor revigorate cu un vin proaspat si vivace, fie un cupaj de Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc Herb, fie o Zghihara de Averesti Nativus.

Gustarile cu oua fierte, telemea si multe verdeturi nu se pot uda decat cu un vin alb cu o aciditate generoasa, iar Aligote-ul si Sauvignon Blanc-ul Nativus indeplinesc cu brio acest rol.

La borsul de miel, tuica fiarta e sfanta, se zice, dar daca nu vreti sa va amortiti papilele si sa pierdeti deliciile ulterioare, un cupaj surprinzator de Feteasca Neagra si Busuioaca de Bohotin din gama Herb va va ajuta mai mult. Este mai putin aromat si mai aproape de notele de fructe de padure decat v-ati astepta…

Drobul de miel, carnatii proaspeti (neafumati) si carnurile mai usoare, in deplina concordanta cu primavara de afara, se potrivesc cu un rosé proaspat – Merlot-ul Nativus .

Elementul central al mesei de Paste, mielul la cuptor, cere un vin rosu pe masura, mai extractiv, mai corpolent si va propunem Feteasca Neagra Barrique din Diamond Selection, un vin maturat in butoaie de stejar si linistit apoi in sticla, perfect pentru friptura de miel. Din acest an.

In fine, pentru deserturi – fructe, prajituri cu frisca, placinte si alte cele, variantele dulci si demidulci de Busuioaca de Bohotin vor constitui rasfatul ultim. Pofta buna!

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES