A fost inaugurata Crama Aliman, o investitie de peste cinci milioane de euro a companiei Alira Grand Vins

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment

Noua crama e utilata cu o linie de procesare de ultima generatie si utilizeaza surse regenerabile de energie

Compania romaneasca Alira Grand Vins anunta deschiderea cramei Aliman, in judetul Constanta: o investitie de peste cinci milioane de euro, utilata cu o linie de procesare de ultima generatie si surse regenerabile de energie. Infiintata in 2016, compania Alira Grand Vins are un actionar unic: Patrik Simek, un investitor privat cu experienta juridica si un bun cunoscator de vinuri, pasionat de soiurile romanesti.

Tehnologii moderne si procedee traditionale

Constructia Cramei Aliman a inceput in iulie 2019 si a fost finalizata in acest an. Valoarea totala a investitiei se ridica la 5,23 milioane euro. Din totalul investitiei, finantarea publica insumeaza 2,5 milioane euro, fiind obtinuta de la Agentia Pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Noua crama imbina tehnologiile moderne cu procedeele traditionale, precum culesul manual si selectionarea atenta a strugurilor. Linia de receptie a strugurilor are atat o componenta manuala, cat si una automatizata, iar capacitatea de procesare si stocare este de aproximativ 1,2 milioane de litri. 

Crama, care se intinde peste 80 de hectare, este utilata cu o linie de procesare de ultima generatie, achizitionata de la liderii din industria de profil din Italia, Franta, Bulgaria si Romania.

Proiectul mizeaza pe energie regenerabila

Proiectul Aliman a mizat pe utilizarea energiei regenerabile, care va sustine o mare parte din procesele necesare vinificarii. Drept urmare, consumul de energie al cramei este asigurat, in mare parte, din energie verde, prin panouri fotovoltaice, cu o putere instalata de 104kW, montate direct pe acoperis. Climatizarea cramei Aliman este furnizata printr-un sistem de energie regenerabila format intr-un camp geotermal cu 30 de foraje la 100 de metri adancime, prevazut cu pompa de caldura sol-apa ce asigura o eficienta ridicata. Crama are o sursa de apa independenta, prevazuta cu un sistem de asigurare a calitatii apei si un bazin de epurare, completata de un laborator de analize propriu, echipat conform celor mai inalte standarde europene.

Noi locuri de munca

Dincolo de performantele cramei, Aliman inseamna peste 20 de locuri noi de munca si atrage deja 100 de lucratori sezonieri in acest proiect cu finantare europeana. Aici se cultiva soiurile Sauvignon Blanc, Chardonnay, Syrah, Feteasca Neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon. Crama Aliman ofera si posibilitatea organizarii tururilor de crama si a degustarilor pentru grupuri de pana la 50 de persoane.

Investitiile vor continua

Patrik Simek, fondatorul companiei Alira Grand Vins, promite ca va continua investitiile in echipa si in marketing, astfel incat dotarea de top a cramei sa se regaseasca in calitatea vinurilor exceptionale pe care publicul le asteapta de la noua crama. „Suntem o crama-boutique de referinta, iar acest lucru trebuie transmis cunoscatorilor de vin din Romania, dar si din afara tarii. Este o zi foarte importanta pentru noi, rasplatim generozitatea terroir-ului Dobrogei cu o crama ultra-moderna”, a concluzionat Simek.

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES