INFO
Crama Histria - un "pasaport" al cramei actualizat in mod constant, util consumatorilor si profesionistilor
- Nume crama: Crama Histria
- Regiune: Dobrogea
- Persoana de contact: Paul Fulea
- Telefon: +40723237870
- E-mail: paul.fulea@cramahistria.ro
- Program de lucru: Luni – Vineri 08:30 – 17:30
Sambata 08:30 – 14:00 - Numele societatii: SC VITICOLA SA
- Anul infiintarii: 2015
- Proprietar/Proprietari: Vintruvian Estates
- Oenolog: Paul Fulea
- Productie anuala (in litri): 40.000 L
- Vanzare directa la crama: DA
- Adresa crama: Cogealac, strada Garii nr.1, judet Constanta
- Adresa sediu social: Cogealac, strada Garii nr.1, judet Constanta
- Website: www.cramahistria.ro
Crama Histria
Crama Histria, o poveste despre terroir
Rar s-a întamplat in istoria recenta ca o crama sa se confunde cu proprietarul sau mai mult decat Crama Histria cu Paul Fulea. Nu este chiar un caz singular, dar este unul dintre putinele… Mai ales ca atat locul, cat si regiunea si proprietarul au o suma de povesti care merita spuse.
Paul Fulea s-a născut si a petrecut primii ani in Iasi, dar copilaria adevarata incepe odata cu anii 80′ , cand parintii sai ajung in comuna Mihai Viteazu, pentru a ingriji viile de acolo. Asa ca primele amintiri, sunt despre colindatul prin vii si baile in canalele de irigatii. A plecat apoi in Bucuresti pentru facultate, dupa care a petrecut mai bine de un deceniu in lumea corporatiilor, de la telecomunicatii pana la bere.
Insa, daca va inchipuiti ca aceasta este o poveste tipica despre corporatistul dezamagit de practicile dezumanizante ale multinationalelor hulpave si care isi gaseste refugiul sufletesc in viata idilica din mijlocul naturii, va inselati. Paul recomanda si acum, oricui, o stagiatura sau cativa ani de activitate in asemenea companii, pentru ca acolo inveti lucruri pe care nu le poti invata nici in scoli, nici in alte tipuri de companii.
Initial, s-a intors la Cogealac pentru a-si ajuta tatal sa gestioneze o suprafata destul de mare de podgorie, partial destinata vinurilor proprii, iar restul – furnizarii de struguri de mare calitate catre alti producatori. Apoi a prins, incet-incet, gustul facerii vinului. Autodidact convins, si-a dat seama de slaba reprezentare a vinurilor de terroir si a inceput sa experimenteze cu vinurile fermentate cu drojdii salbatice. A beneficiat, initial, de sprijinul unui consultant, dar a si „furat meserie” de la noua generatie de oenologi pe care ii admira si respecta – Darius Pripon, Adrian Dolghin, Lorena Deaconu sau Aurel Rotarescu.
Astazi, cand numele tatalui este onorat de colectia de vinuri in editie limitata Nikolaos, Crama Histria exploateaza 12 hectare de vie, din care au fost produse, in 2022, aproximativ 55.000 de sticle. Vorbim, deci, despre o adevarata crama boutique, unde fiecare vas si fiecare butoi sunt tratate atent, cu suflet, fara graba si fara presiuni, pentru a pastra intact spiritul locului, surprins in gustul acelui an.
Un spirit, de altfel, greu de descris si de asimilat pentru vizitatorul obisnuit. Sunt mai bine de 2700 de ani de la fondarea cetatii Histria, aflata la doar cateva minute distanta de podgorie, locul unde s-a batut prima moneda de pe actualul teritoriu al Romaniei. Pe de alta parte, neamurile amestecate ale Dobrogei inseamna o diversitate culturala (si gastronomica) enorma, care merita aprofundata – mai ales influenta aromana („machedonii), al caror intraductibil Mirachi este acum numele unui vin. Mirachi – dragoste, camaraderie si dor, senzatia revederii cu un om drag, dupa ce a trecut o vreme, dar cu care incepi sa vorbesti de parca n-ar fi lipsit nici o clipa. Poate ca cel mai bine ar fi sa mergeti la „sopron”, locul unde Paul va va astepta cu mancarurile locale (cui nu-i e dor de piperchi targasiti sau de placinte armanesti!?) si va completa povestile din paharul cu vin cu propriile sale vorbe.
Sau, dupa cum spune povestea oficiala a cramei: „Un tipat de soim si o vulpe care trece printre randuri. O prepelita se grabeste sa isi duca puii la adapost. Natura specifica zonei colinare a Dobrogei in toata splendoarea ei. Alaturi de mare, marea ce duce dorul zidurilor cetatii Histria pe care le scalda in vechime. O farama de istorie.
Si printre toate aceste frumuseti sunt oamenii. Oameni cu sufletul curat, oameni buni, care inca mai stiu sa vorbeasca viei, la fel ca acum 2000 de ani, cand ingrijeau via lui Ciurea. Nu s-a pierdut nimic din aceasta legatura magica”.