37 de vinuri de Valentine’s Day. Tu ce bei?

by Wines of Romania
0 comments

Anul acesta nu prea am înghețat, dar un pic de răcoare tot a fost, măcar cât să ne facă să așteptăm mai cu nerăbdare primăvara. Cu câte un pahar odată, la toate câte avem de sărbătorit în perioada următoare – Valentine’s Day, Dragobete, Mărțișor, 8 martie… Fără să punem la numărătoare onomastici, aniversări, zile de naștere, nu ne referim decât la zilele cele care au în centrul lor femeia, sau relația cu ele, și facem o listă scurtă (nu foarte) de vinuri potrivite pentru sărbătorit cum se cuvine. Astăzi, vorbim de Valentine’s Day.

Cu ce asortăm?

De Valentine’s day, cel mai frumos este să oferi o experiență completă, pe cât posibil. Vinul este important, la fel și cina, dar la fel de importante sunt locul ales, florile, bomboanele și toate amănuntele care demonstrează atenția în încercarea de a crea un moment special. Uneori, efortul este mai apreciat decât rezultatul. Nu vă fie teamă de clișee – trandafiri roșii, vin roșu, cutie de bomboane roșie. Sau roz, sau aurii, sau orice formă de coerență, câtă vreme mergeți un pic mai departe de buticul din colțul blocului. 

Dincolo de ambalaj, și mai ales când vine vorba de mâncare și vin, celălalt este întotdeauna mai important. Îți plac vinurile roșii seci, iar lui/ei îi plac demiseci sau dulci? Uită o zi de preferințele tale, ai tot anul să-ți faci pe plac. Ești vegetarian/ă, dar partenera/partenerul iubește carnea? Nu te omoară o seară într-un steak house sau într-un restaurant de sushi. Dacă nu știi ce îi place, află, dacă știi, fă-i pe plac. 

Să fie bule!

Sărbătoare înseamnă, cel mai des bule. Vesele, efemere, pline de prospețime și mereu potrivite, indiferent de circumstanțe. Anul trecut ne-au atras atenția două spumante proaspăt lansate de Caii de la Letea, unul din Aligote, mai floral și cu accente minerale, unul din Băbească neagră, mai fructat și un pic condimentat. Se găsesc un pic mai greu, dar merită efortul. Dacă vrei să includeți vinul printre cumpărăturile de zi cu zi, la Carrefour există, produs exclusiv pentru programul Deschidem Vinul Românesc, un ZAZ delicios de la Cotnari, din Frâncușă, vesel și elegant în același timp.

Pentru iubitorii de rafinamente, spumantele Mysterium Brut și Mysterium Roze Brut Vintage 2017 sunt dovada clară că Transilvania stă alături de orice zonă din lume din punct de vedere al calității și expresivității. Pentru cei care caută un raport excelent calitate / preț, spumantele clasice Jidvei (brut rosé, extra brut și extra dry) fac parte din categoria de vinuri care oferă mult mai mult decât cer.

Să fie dulce!

Evident, tradiția cere deseori ca vinul de Valentine’s Day să fie dulce sau măcar să aibă un rest sesizabil de zahăr. Și e normal, zahăr înseamnă dopamină, adică plăcere. Un vin cu rest de zahăr semnificativ, demidulce sau dulce, este de obicei obținut fie din struguri culeși târziu, fie, în cazuri mai extreme, în mijlocul înghețului. La Jidvei, anual, în decembrie sau în ianuarie, 500 de oameni recoltează strugurii de pe 11 hectare de Traminer roz, dimineața devreme, după minim trei zile consecutive cu temperaturi de sub -7 – -10 grade Celsius. Din 7-10 kilograme de struguri abia se naște un litru de vin… Se numește Eiswein (numele de Weinland / Ținutul Vinului dat Transilvaniei provine de la coloniștii sași) și este musai de încercat măcar odată.

Un pic mai devreme doar, la primele înghețuri din vie, sunt culeși și strugurii de Tămâioasă românească din „Flori de Gheață”, de la Tohani, așa că dacă doriți vinuri speciale, aveți de unde alege. Tot din Dealu Mare, și tot din Tămâioasă românească, dar (doar) demidulce, din struguri culeși la sfârșitul lui septembrie, vine și Cuvée Lysandre de la SERVE, un vin elegant și complex, bine echilibrat de aciditate, cu accente de busuioc și trandafiri învelite în note de fagure de miere și fruce coapte și zemoase.

Vinul dulce pare să fie un destin vechi al Tămâioasei – și din Drăgășani vi se face o propunere asemănătoare, Cuvée Amelie, vinul-desert de la Avincis, cu note similare florale, dar cu un accent parcă mai mare pe fructe tropicale, caise și piersici.

Nu se poate vorbi despre vinuri demidulci și demiseci fără a aminti despre seducătoarea Busuioacă de Bohotin, pe care o puteți descoperi în ambele versiuni (ba chiar mai multe) la Domeniile Averești: Diamond Junior (demidulce) și Spectrum (demisec), cea de-a doua fiind produsă exclusiv pentru programul Carrefour Deschidem Vinul Românesc, în caz că sărbătoriți acasă… În final, pentru că nu toate vinurile dulci trebuie să fie albe sau rosé, vă amintim de o variantă prietenoasă și accesibilă de la Gramofon Wine: Virtuoz Fetească neagră, un vin roșu intens, perfect pentru cărnuri picante sau deserturi cu ciocolată.

Să fie alb și pur!

Au vinurile dulci farmecul lor, dar știm că sunt destui cei care preferă un vin sec, așa că am pregătit și câteva recomandări dintre vinurile care ne-au impresionat în ultimul an, și începem cu cele albe – puritate, ghiocei, ultima zăpadă… de sezon!

Începem cu un Cuvée Pacs de la SERVE, dedicat mai ales tinerilor (cei mai în vârstă sărbătoresc, oricum, mai puțin, nu?), un vin modern, plin de viață, un cupaj surprinzător de Pinot noir, Fetească albă și Chardonnay.  Gândit și realizat de noua generație a familiei SERVE – găsiți amănunte în articolele și podcasturile dedicate de Wines of Romania. Dacă vă intrigă rețeta cupajului, nu aveți de ales decât să-l gustați.

Următoarea recomandare este deja un clasic care nu ar trebui să lipsească niciodată de pe masa iubitorilor de pește și fructe de mare – Aligote Caii de la Letea, dintre cele câteva versiuni ale cramei am ales una mai specială, ediția Princeps. Un vin elegant și complex, un aristocrat prietenos și cu un discurs accesibil, dar subtil. Și, dacă tot am ajuns la vinurile grupului Vintruvian, să nu uităm de Crama DeMatei, cu Patima după Matei, Fetească albă Single Vineyard, un vin de terroir complex, care se lasă descoperit încetul cu încetul, savuros și plin de povești.

Nu putem trece de Dealu Mare fără să amintim și de alt clasic de aici, Chardonnay Gramofon Wine, un vin născut din joaca alchimică cu mai multe clone de Chardonnay, fiecare cu propria sa expresie. Cele mai bune cupaje (deși vinul este considerat monosoi) ajung în această colecție, GW. Un deliciu pentru cei care iubesc vinurile albe mai dense…

Dacă vă plac însă vinurile jucăușe, vivace, vesele, mai puțin despre meditație și mai mult despre bucuria de a trăi, sigur vă veți bucura de o Zghihară de Averești din colecția Diamond Junior, de la Domeniile Averești. Și, dacă aveți vreo zi de ținut minte, puneți și o sticlă deoparte, ca să vă aduceți aminte de ea peste ani și ani – fără nici o glumă, acest vin proaspăt și jovial are o putere foarte mare de învechire!

Dacă vă plac vinurile proaspete, dar din regiuni mai calde, nu uitați de Crâmpoșia selecționată de la Avincis – fie varianta clasică a cramei, fie Olt de Vie din programul Carrefour Deschidem Vinul Românesc, depinde unde alegeți să vă faceți cumpărăturile. Este emblema unui loc, a unei epoci, a transformările prin care a trecut vinul românesc în ultimele decenii, este o poveste despre tradiție, familie, relații – are toate ingredientele pentru un vin de Valentine’s Day.

Iar dacă vă numărați printre oamenii pasionați de sănătate, ecologie, sustenabilitate și alte asemenea, recomandarea este simplă – Cuvée Experience de la Domeniul Bogdan. Un vin ecologic venit de pe soiurile calcaroase ale Murfatlarului, obținut din Sauvignon Blanc și Riesling italian, în care se echilibrează excelent notele citrice cu cele florale și cele de fructe de livadă. Mătăsos, ușor curgător, elegant, bun și la masă, și în afara ei.

Viața e roz, vinul să fie rosé!

Dacă tot sărbătorim dragostea – un  lucru e clar despre oamenii îndrăgostiți: la ei totul este roz. Viața, cerul, pădurea de brazi, viitorul, așa că de ce n-ar fi și vinul? Rosé, mai exact. Iată ce v-am recomanda noi la categoria vinuri rosé,

În primul rând un clasic, nu putem spune că ne-a impresionat în ultimul an, ci mai degrabă în fiecare an de când există: Cuvee Sissi de la SERVE. Orice iubitor de vin rosé ar trebui să-l guste măcar odată, pentru că odată gustat, veți reveni la el periodic. Pinot noir 100%, delicat, dar intens, complex și fin totodată, aparent discret, de fapt doar un pic timid.

Un pic mai impetuos, un strop mai intens și mai puternic, tot din Dealu Mare, Sonorum rosé este o creație a Gramfon Wine, obținut din struguri de Merlot și Fetească neagră. O explozie de fructe roșii, cu un prim plan de fragi și cireșe, bine rotunjite de un nivel de alcool consistent (14,4!), perfect pentru mâncăruri mai picante sau salate de fructe.

Nu putem părăsi Dealu Mare fără o escală la Crama DeMatei, unde Migală rosé promite experiența unui rosé matur, un pic mai departe de spiritul ludic pe care l-ar promite culoarea. Lucrat, cum îi spune numele, cu Migală, se dezvăluie mai încet și cu răbdare celor pasionați să asculte poveștile din pahar.

Pentru pasionații de noutăți, Primordial rosé de la Domeniul Bogdan se numără printre primele vinuri realizate sub bagheta lui Stephane Derenoncourt, fost ucenic-vrăjitor, actualmente guru, sau măcar model inspirațional pentru toți pasionații de viticultură bio și biodinamică. Proaspăt, fin, plin de fruct, într-o ediție destul de limitată, de doar 12.500 de sticle, așa că nu ezitați prea mult, s-ar putea să nu-l mai găsiți!

Mai dinspre Vest, din Drăgășani, un alt rosé special așteaptă să-l descoperiți: Cuvée Alexis, de la Avincis, un vin care și-a adjudecat, de-a lungul timpului, numeroase recunoașteri internaționale. Un cupaj clasic de Merlot și Cabernet Sauvignon, structurat, echilibrat, proaspăt, plin de fruct și ușor condimentat, cu note intense de căpșuni sălbatice, cireșe bine coapte și petale de trandafir. 

La final, din nou o recomandare pentru cei care sărbătoresc acasă: în coșul de cumpărături este mereu loc pentru alt vin produs exclusiv pentru programul Deschidem Vinul Românesc – Geneza Caii de la Letea, un cupaj complicat și ușor exotic de Syrah, Merlot și Pinot noir, în care fiecare soi contribuie la un ansamblu coerent și structurat – un plus de corpolență de la Merlot, picanterii de Syrah, note elegante, cu aluzii la pământ, de la Pinot noir.

Să fie roșu, ca pasiunea!

Da, roșu este culoarea pasiunii. Scriam și mai spre începutul articolului despre trandafiri, bomboane (măcar cutiile…), decorațiuni și toate celelalte care fac din Valentine’s Day un preambul la Mărțișor. Așa că, pentru iubitorii de vin roșu, avem doar două cuvinte: Fetească neagră? De ce? Păi, spune chiar acolo, în nume, „Fetească”. Este autohton, a început să fie studiat de oenologi deja de vreo 20-30 de ani, sunt tot mai multe versiuni excelente pe piață și este soiul pe care mizăm pentru recunoașterea internațională, așa că de ce să nu începem de acasă? 

Mai întâi, o cramă care s-a consacrat punând accentul pe Fetească neagră (și pe Chardonnay, ce-i drept): Gramofon. Ar fi multe de povestit aici, e greu de ales, așa că mergem un pic la sigur cu varianta clasică de Gramofon Wine, vinul port-stindard al cramei. Rotund, cald, cu note de cireșe amare, prune uscate, fructe de pădure bine coapte, totul învelit de nuanțe elegante de lemn uscat, fum și vanilie.

O abordare nouă și veche în același timp este cea de la Apogeum, o Fetească neagră născută în amfore de lut, păstrând intact gustul locului, al viilor vechi și al soarelui din anul nașterii. Un vin-eveniment, cu siguranță, în ediții limitate, cu un preț pe măsură, dar care oferă o experiență deosebită.

Tot din Dealu Mare provine o Fetească neagră care a cucerit câteva mari medalii la concursurile internaționale, fiind inclusă și în listele scurte de vinuri obligatoriu de descoperit pentru pasionați: Patima după Matei Fetească neagră, de la Crama DeMatei. Deși pare un vin rezervat mai degrabă cunoscătorilor, este o excelentă cale, chiar și pentru cei mai puțin inițiați, de a descoperi puterea acestui soi și a terroir-ului din Dealu Mare. 

De la și mai mult soare, din Dobrogea, dar tot o operă a grupului Vintruvian Estates, vine și Epiphanie – un nume deloc exagerat pentru cei care au apucat să o guste. Mai intensă, mai extractivă, mai modernă decât sora sa din Dealu Mare, dar care se domolește în timp și își dezvăluie complexitățile celor care au poftă să le descopere.

Tradițional, se spune că Feteasca neagră s-a născut în Moldova, așa că nu puteam să trecem cu vederea o versiune venită dintr-o climă ușor mai răcoroasă. Fetească neagră Barrique Diamond Junior de la Domeniile Averești se bucură de accentele fructe uscate, magiun, prune afumate, cu note de ciocolată și vanilie, dar se deschide, încet, și spre fructe mai proaspete și condiment. Un companion bun, discret, care nu se luptă pentru primul plan al conversației, dar ar putea să ocupe acest loc oricând.

Pentru final am păstrat un vin special – Feteasca neagră Magnaluna, singura Fetească neagră biodinamică din România (și, destul de evident, din lume), de la Domeniul Bogdan. Rezervată celor care ajung la rafturile programului Carrefour Deschidem Vinul Românesc, pentru care a fost produs în exclusivitate. Un vin surprinzător de solid și ofertant, cu structură, fruct, aciditate și taninuri bine echilibrate, catifelat și extrem de băubil.

Ați ales? Poftă bună!

Pe scurt, lista noastră:

Bule:

  1. Caii de la Letea – Aligote spumant / Băbească neagră spumant;
  2. Cotnari – ZAZ Frâncușă (exclusiv Carrefour)
  3. Jidvei Mysterium Brut / Mysterium Roze Brut Vintage 2017 
  4. Spumant Jidvei (brut rosé, extra brut și extra dry)

Vinuri dulci:

  1. Jidvei – Eiswein
  2. Tohani – Flori de Gheață
  3. SERVE – Cuvée Lysandre 
  4. Avincis – Cuvée Amelie
  5. Domeniile Averești – Busuioacă de Bohotin Diamond Junior (demidulce) / Spectrum (demisec – exclusiv Carrefour
  6. Gramofon Wine – Virtuoz Fetească neagră

Vinuri albe:

  1. SERVE – Cuvée Pacs 
  2. Caii de la Letea Aligote Princeps 
  3. Crama DeMatei – Patima după Matei, Fetească albă Single Vineyard, 
  4. Gramofon Wine – Chardonnay GW 
  5. Domeniile Averești – Zghihară de Averești Diamond Junior. 
  6. Avincis – Crâmpoșie selecționată 
  7. Domeniul Bogdan – Cuvée Experience alb

Vinuri rose:

  1. SERVECuvee Sissi 
  2. Gramofon Wine – Sonorum rosé 
  3. Crama DeMatei – Migală rosé 
  4. Domeniul Bogdan – Primordial rosé 
  5. Avincis – Cuvée Alexis
  6. Geneza Caii de la Letea rose (exclusiv Carrefour)

Vinuri roşii:

  1. Gramofon Wine – Fetească neagră GW
  2. Apogeum – Fetească neagră 
  3. Crama DeMatei – Patima după Matei Fetească neagră
  4. Via Viticola Sarica Niculițel – Epiphanie 
  5. Domeniile Averești – Fetească neagră Barrique Diamond Junior 
  6. Domeniul Bogdan – Fetească neagră Magnaluna (exclusiv Carrefour)

RECOMANDARI