Vinul rosé nu este doar o băutură, nu e un moft între alb și roșu, ci o declarație de stil, un simbol al rafinamentului și al bucuriei de a trăi. Un vin rosé nu e un atribut al superficialității, al ignoranței ori al vanității, după cum nici culoarea roz nu e irevocabil o etichetă a lipsei de eleganță și rafinament, chiar dacă acesta a fost îndelung ironizat, inclusiv în filme cum e Blonda de la Drept. Dincolo de clișee poți descoperi fascinante și savuroase demonstrații, mai ales în cazul vinurilor. Asta și pentru că vinurile din vechime nu erau roșii, ci rosé .

De la străvechii fenicieni, care au răspândit arta vinului pe țărmurile Mediteranei, până la iubitorii moderni de vin, rosé-ul și-a păstrat locul în istorie ca o expresie a echilibrului perfect între prospețime și savoare.

Fenicienii (aprox. 1550 î.Hr. – 300 î.Hr.) au fost primii mari comercianți de vin, iar metodele lor de vinificare produceau vinuri de culoare deschisă, asemănătoare rosé-ului de astăzi. Pentru ei, vinul era un bun de preț, transportat în amfore și schimbat în colțurile îndepărtate ale lumii cunoscute.

Grecii și romanii au continuat această tradiție, considerând vinurile de culoare deschisă mai rafinate și mai potrivite pentru elite. Se pare că, în Roma antică, vinurile rosé erau deseori obținute prin amestecarea vinului roșu și alb, iar consumul lor era asociat cu ospățurile aristocratice. Oricum, pentru greci, vinul era un dar al Olimpului și îl venerau pe Dionysos ca zeu al vinului. Cum vinul produs atunci era mai deschis la culoare, căci nu se cunoșteau încă metodele macerării îndelungate, putem spune că Dionysos era zeul vinului rosé. 

Alcman, un poet al Spartei timpurii, care ne-a lăsat cele mai vechi referințe literare la vin, a numit șase vinuri din arealul spartan într-un poem. Din aceast text am rămas acum doar fragmente zdrențuite, Despre el vorbea Athenaeus din Naucratis în Deipnosophistai (Experții gastronomi), o lucrare în 15 volume, din care primele două s-au pierdut. Alcman descrie că de undeva vine un miros de flori de la vinul care se produce într-un loc a cărui denumire e „Șapte Dealuri”. În alt fragment, el enumeră vinurile sau viile de Denthiades, o cetate, a lui Oenunta (sau mai bine zis Oenus), a lui Onogla și a lui Stathmi. Acestea din urmă sunt ferme situate lângă Pitane. El spune: „Vin de Oinountias sau Denthis, sau Karystios sau Onoglis sau Stathrnitas, și include în lista lui și Podgoriile din Laconia.

În Evul Mediu, vinurile palide din Provence au devenit renumite în întreaga Europă. Călugării cistercieni, maeștri ai vinificației, au perfecționat tehnici care au dus la dezvoltarea vinurilor rosé moderne.