#Ep.62: Cezara Tănase & Radu Ionescu: Kaiamo s-a născut din valorile cu care am crescut
Play Video

Cezara Tănase și Radu Ionescu sunt tinerii entuziaști din a căror muncă s-a născut Kaiamo, locul unde mergi ca să te simți ca acasă și să redescoperi gustul României bunicilor noștri. În fiecare dintre preparate poți descoperi câte un crâmpei de istorie, câte o poveste sau amintirea unei personalități, iar selecția de vinuri de aici a atras atenția experților internaționali.

Din interviu:

  • Kaiamo a fost gândit astfel încât să te simți ca acasă, sau ca în casa unei familii care vrea să schimbe un pic lucrurile
  • Amândoi am fost crescuți de bunici, cu un sistem clar de valori, acea educație se transmite prin Kaiamo, am vrut să păstrăm etica, valorile cu care am crescut
  • Kaiamo s-a născut din multă muncă, nu din miracole
  • Meniul este inspirat din Bucureștiul anilor 1895-1945
  • Am cercetat rețetele de la Palatul Peleș, Casa Capșa, Athenee Palace și am descoperit multe lucruri minunate
  • Fiecare preparat spune o poveste
  • Cartea de vinuri este premiată de Wine Spectator

Filmarea acestui episod de podcast a fost găzduită de restaurantul Kaiamo. Podcastul Wines of Romania este inspirat de programul „Deschidem Vinul Românesc” al Carrefour România - prima inițiativă națională dedicată în mod egal consumatorilor de vinuri și producătorilor locali.

TOP VIZUALIZARI

TOP VIZUALIZARI

Darius Mârza, Wonderland Resort
În acest episod, stăm de vorbă cu antreprenorul Darius Mârza, fondatorul Wonderland Resort Cluj, o destinație spectaculoasă care îmbină luxul, aventura și vinurile românești.
Screenshot 2025-07-21 at 15.15.29
În acest episod, vă facem cunoștință cu o figură rar adusă în prim-plan, care ne împărtășește câteva dintre aspectele mai puțin vizibile despre ce înseamnă cu adevărat să construiești succes pe termen lung în România.

Recomandari

Podcast
O poveste cu adevărat specială, nu despre vin, ci despre... plută! Acasă la liderul mondial în producția de plută, aflăm că acest material deosebit și uimitor înseamnă mult mai mult decât dopuri - de la fashion la scuturi termice pentru rachete.