Piper Heidsieck Experience: un masterclass de exceptie la RO – Wine (2022)

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment

Piper-Heidsieck - a fost fondata in 1785

Un nou masterclass de neratat, la RO – Wine | The International Wine Festival of Romania, festival ce se desfasoara in zilele de 21 si 22 mai, la Fratelli Bucuresti. In „Piper Heidsieck Experience" vor fi degustate cateva dintre sampaniile produse de cea mai premiata casa de sampanie a secolului.  

Duminica, 22 mai, de la ora 14, Dominique Cimasander, International Brand Ambassador al Piper Heidsieck, va oferi spre degustare participantilor la masterclass:

  • PIPER HEIDSIECK – SAMPANIE BRUT NON VINTAGE ALC 12%;
  • PIPER HEIDSIECK – SAMPANIE BRUT ESSENTIAL ALC 12%;
  • PIPER HEIDSIECK – SAMPANIE ESSENTIAL BLANC DE BLANC ALC 12%;
  • PIPER HEIDSIECK – SAMPANIE ROSE SAUVAGE ALC 12%;
  • PIPER HEIDSIECK – SAMPANIE RIVIERA DEMI-SEC ALC 12%.

Fondata in 1785, Piper Heidsieck, proprietate a familiei Descours, continua si astazi o traditie de excelenta. Cu o crama de ultima generatie in Franta, Piper Heidsieck produce o șampanie memorabila, pana in luna martie a acestui an vinificator-șef fiindu-i faimosul Regis Camus. De opt ori castigator al premiului „Sparkling Winemaker of the Year", Camus a petrecut trei decenii la Piper Heidsieck.

Cum sampaniile enumerate mai sus vor fi prezentate in cadrul masterclass-ului, randurile ce urmeaza vor fi dedicate unor momente semnificative din istoria multicentenara a legendarei case de sampanie.

 

Piper Heidsieck - a inceput cu o idila

 

Povestea lui Piper Heidsieck ar fi fost cu totul alta daca, la inceput, nu ar fi existat o intalnire romantica. Florens-Louis Heidsieck s-a indragostit de o anume Agathe Perthois, care l-a inspirat sa creeze un cuvee demn de o regină.

Intalnirea si casatoria unei alte doamne Heidsieck cu un anume domn Piper avea sa dea numele de astazi al casei de sampanie.

Fondatorul Piper Heidsieck, Florens-Louis Heidsieck, era doar un umil producator de perdele din Reims cand s-a indragostit de o tanara din regiunea Champagne. Florens a urmat-o in regiunea sa natala si, in 1785, a adaugat sampania la afacerea sa cu tesaturi si draperii. Tocmai pusese bazele viitoarei marci globale de sampanie.

Dupa trecerea la cele vesnice a lui Florens, in 1828, nepotul său, Christian Heidsieck, a preluat fraiele afacerii, alaturi de varul sau Henri-Guillaume Piper. Lucrurile s-au complicat brusc atunci cand Christian a parasit, la randu-i, aceasta lume. Dar, după perioada de doliu adecvata, lucrurile au intrat pe un fagas normal cand Henri se casatoreste cu vaduva varului sau, in 1838. Este momentul in care Piper Heidsieck devine numele oficial al companiei.

 

Piper Heidsieck - o sampanie asociata cu celebritatile

Cea mai influenta iubitoare de sampanie din epoca de inceput a Piper Heidsieck a fost regina Maria Antoaneta. Florens-Louis Heidsieck a fost suficient de inspirat pentru a-si prezenta nou-creată sampanie la Versailles, reginei Mariei Antoinette, careia i-a placut atat de mult licoarea cu bule, incat a devenit primul brand ambasador al marcii. Mai mult, legenda spune ca forma  inițială a cupelor de sampanie a copiat perfectiunea sanilor reginei.

Peste ani, o alta iubitoare neconditionata a sampaniei a fost  Marilyn Monroe. Se spune ca Marilyn avea permanent in casa o rezerva de Piper Heidsieck suficient de mare incat sa ii ajunga pentru o luna, pentru a  preveni orice neajuns generat de o eventuala sincopa in aprovizionare. Tot lui Marilyn i se atribuie vorbele: „Ma culc invesmantata doar intr-un strop de parfum Chanel nr. 5 și ma trezesc cu un pahar de Piper Heidsieck".

Casa de sampanie sustine cinematografia de la Hollywood inca din 1933, cand o sticla de Piper Heidsieck – prima sampanie din istoria cinematografiei mondiale vazuta pe marile ecrane –  a apărut in Sons of the Desert, filmul de debut al cuplului de comici Stan si Bran.

In anul 1964, Piper Heidsieck a sarbatorit Oscarul lui Rex Harrison pentru rolul sau din My Fair Lady cu o sticla de 48 de litri, personalizata, masurand 177 centimetri – cu doar sapte centimetri mai putin decat inaltimea actorului.

Piper Heidsieck este sampania oficiala a premiilor Oscar, si s-a dovedit ca vedetele iubesc sampania Piper Heidsieck la fel de mult ca, pe vremuri, Marilyn: conform organizatorilor Oscarurilor, la festivitatea din 2017, un dop al unei sticle de Piper a sarit la fiecare opt secunde.

De partea buna a Istoriei

La un moment dat, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la carma afacerii familiei Piper Heidsieck s-a aflat si un pilot pasionat: marchizul Jean de Suarez d’Aulan. Nobilul nu a fost doar un brav militar, ci si un sustinator al Rezistentei franceze: le-a permis luptatorilor pentru libertate din Champagne sa-si ascunda o parte din arme in beciurile sale.

Vitibotii, adoptati de oenolog

Si pentru ca traditia nu exclude adaptarea la noile tehnologii, in 2019, Emilien Boutillat, oenologul in vârsta de 32 de ani, a apelat la inteligenta artificiala in managementul podgoriilor, apeland la „vitiboti". Boutillat a investit într-o startup care produce respectivii „vitiboti". Primul asemenea robot inteligent adus la Piper Heidsieck a fost un tractor autonom cu rol determinant in stropirea viei.

Mai multe detalii despre Piper Heidsieck si despre sampaniile sale vor putea fi aflate de la Dominique Cimasanderi, in cadrul acestui masterclass.

Accesul la acest eveniment premium se va face exclusiv cu o invitație oferită de organizatori, in limita locurilor disponibile.

Piper Heidsieck

RECOMANDARI

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2024 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

Continutul portalului este proprietatea winesofromania.com, care va fi citat ca sursa de continut si nu poate fi preluat, difuzat, vandut sau revandut decat cu acordul scris al winesofromania.com. In cazul in care doriti sa preluati orice tip de continut de pe aceasta platforma, ne puteti contacta pe adresa info@winesofromania.com

CATEGORIES