Conform Pasaportului international VIVC, unde are numarul 23178, Negru de Dragasani, (ROM75), soi romanesc de struguri negri pentru vin, cu full pedigree, atribuit de catre Statiunea de Cercetare Vitivinicola Dragasani din Romania si confirmat ulterior prin analize moleculare, este rezultatul hibridarii dintre soiurile Negru Virtos si Saperavi. Nu se cunosc descendenti sau alte relatii de rudenie genetica intre Negru de Dragasani si alte soiuri.
Soiul Negru de Dragasani este foarte sensibil la atacul de fainare (Erysiphe necator Schwein.) pe frunze si pe ciorchini (nota 1 pe o scara de la 1 la 10), rezistent la cercosporioza (Cercospora sp.) pe frunze (nota 7), rezistent la antracnoza (Elsinoë ampelina Shear) pe frunze (nota 7) si sensibil la forma bolii pe lastari (nota 3). Aceste insusiri de rezistenta/ sensibilitate recomanda pentru soiul Negru de Dragasani lucrari in verde pentru a limita posibilitatea aparitiei focarelor de fainare.
Soiul Negru de Dragasani este cultivat exclusiv in Romania, fapt care ii garanteaza acest nume in toate locurile din Lume unde s-ar putea gasi vinul produs din el. Numele ii defineste bogatia in compusi fenolici, bobul de strugure avand la maturitatea tehnologica un continut foarte ridicat in antocieni. Numarul de catalog in lista OIV este 2427 si nu are sinonime. O anumita controversa s-a iscat in ultimii ani, in jurul numelui acestui soi, drept pentru care, asociatiile de profil din Romania cauta sa instituie cel putin un sinonim, care sa faca posibila cultivarea lui fara comentarii in orice podgorie din Romania, nu numai la Dragasani. Cei care au experimentat cultivarea soiului Negru de Dragasani si in alte regiuni viticole din Romania i-au descoperit o deosebita plasticitate, pe fondul unei exprimari originale generata de microclimat, sol, tehnologie viticola si tehnici oenologice.
In Romania, Negru de Dragasani se cultiva pe o suprafata de 58,13 ha (conform ONVPV, 2022), este raspandit in 7 podgorii din Sudul si Sud-Vestul tarii (Dealu Mare, Samburesti, Dragasani, Banu Maracine, Segarcea, Mehedinti si Recas), cu cea mai mare suprafata intr-o singura podgorie, acasa la el, la Dragasani.
Pentru a aprofunda caracteristicile acestui soi, va recomandam sa degustati:
- Crama Mennini – Le Reve, Negru de Dragasani
- Avincis Negru de Dragasani
- Viile Metamorfosis- Via Marchizului, Negru de Dragasani
Surse:
- https://www.vivc.de/index.php?r=passport%2Fview&id=23178
- https://www.vivc.de/index.php?r=passport/viewtree&id=23178
- https://www.researchgate.net/publication/236755841_Molecular_characterization_of_old_local_grapevine_varieties_from_South_East_European_countries
- https://www.researchgate.net/publication/326076728_Combining_Microsatellite_Markers_and_Ampelography_for_Better_Management_of_Romanian_Grapevine_Germplasm_Collections
- STROE Marinela Vicuta – Genetic diversity the viticultural germplasm fund of Romania – news accessions. Scientific Papers. Series B. Horticulture, Vol. LXV, 2021, ISSN 22855653, ISSN CD-ROM 2285-5661, ISSN Online 2286-1580, ISSN-L 2285-5653, International Database Indexing: Web of Science Core Collection (Emerging Sources Citation Index), Index Copernicus, CABI, Ulrich’s Periodicals Directory (ProQuest), PBN, Scientific Indexing Service, Scipio, OCLC (WorldCat), Research Bible, Google Scholar, in curs de publicare. http://horticulturejournal.usamv.ro/pdf/2021/issue_1/Art48.pdf.
- OIV liste_Publication_2013
- Fotografie: Crama Avincis