Home Altele Marketing „Made in UK”. Platit regeste pentru a bea vin in vacanta

Marketing „Made in UK”. Platit regeste pentru a bea vin in vacanta

by Echipa Wines Of Romania
0 Comment
Un retailer britanic cauta un „vintern” care va petrece trei zile in Peninsula Iberică, pentru a degusta vinuri din Spania si Portugalia

Retailerul britanic Majestic caută, în aceasta vara, un intern. Sau, mai bine zis, un vintern pentru ca fericitul ales va avea o singura sarcina: sa afle daca vinul baut in vacanta are un gust mai bun decat vinul baut acasa. In numele stiintei, desigur.

Persoana selectata pentru postul de vintern va petrece – la propriu, dar si la figurat! – trei zile in Peninsula Iberică, in Valea Douro, cu singurul scop de a degusta vinuri din Spania si Portugalia. Biletele de avion, cazarea si vinurile pentru degustare vor fi puse la dispozitie de Majestic, care va pune la bataie si 200 de lire sterline pe zi (echivalentul unui salariu anual de 52.000 de lire sterline), pentru alte cheltuieli ale vinternului. De asemenea, la intoarcerea din vacanta platita, vinternul va primi vinuri – identice cu cele baute in vacanta – la propriul domiciliu. Sarcina sa va fi sa evalueze cele doua experiente si sa comunice apoi ce vinuri au fost mai bune: cele degustate in vacanta, sau cele de acasa.

Mai mult, pentru a nu se simti singur, vinternul poate petrece timpul inchinat acestui experiment insotit de persoana preferata. Ziua de „lucru” va include un pranz cu trei feluri de mancare si o degustare de vinuri din podgoria Quinta da Boavista, un tur ghidat al podgoriei cu trăsura trasa de cai, vizitarea cramei, o degustare de uleiuri de măsline premium si o sesiune de degustare de vinuri din cinci regiuni ale Portugaliei: Algarve, Alentejo, Lisboa, Douro si Vinho Verde.

Pentru ca propunerea retailerului sa fie interesanta pentru cat mai multa lume, candidatii la acest post nu au nevoie de experienta anterioara in materie de degustare, ci doar de „o minte deschisa, un pasaport si dragostea pentru sticlele frumoase”. 

Cadidaturile pentru acest post se pot depune pana in 19 august, iar castigatorul va fi desemnat in 22 august. Inscrierea se face completand un formular, pe pagina retailerului.

Candidatii trebuie sa aiba peste 18 ani, sa confirme disponibilitatea in luna septembrie si sa dezvaluie care a fost vinul preferat în vacantele anterioare, plus o prezentare in maxim 200 de cuvinte, in care isi motiveaza candidatura. Se pot inscrie doar rezidentii britanici, insa acest model de marketing pentru promovarea consumului responsabil de vin pare sa aiba viitor si am dorit sa il popularizam tocmai pentru ca ne-am dori sa il vedem replicat, creativ, si in zona noastra.

RECOMANDARI

Lasa un comentariu

Alatura-te comunitatii noastre, ca sa fii printre primii care afla ultimele noutati. 

© 2022 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

UTILE

© 2022 Wines Of Romania By Marinela Ardelean

CATEGORII