Marinela Ardelean – Prima mea experiență cu vinul

by Marinela Ardelean
0 comments

Îmi amintesc vag prima dată când am băut vin – un spumant servit ca welcome drink la o recepție. Era unul dintre acele momente formale, unde paharul elegant făcea parte din decor, dar fără să-mi lase vreo amintire gustativă memorabilă. Nu-mi amintesc soiul, producătorul sau anul – doar efervescența lui discretă și faptul că era acolo, fără să mă captiveze cu adevărat.

În schimb, există un moment clar, care a marcat începutul relației mele cu vinul. Amarone. Era prima dată când un vin mi-a atras atenția cu adevărat. O bună prietenă mi-a oferit un pahar mare și impunător cu un vin – Amarone și, cu pasiune, mi-a vorbit despre el. Despre culoare, arome, textură, poveste. Despre răbdarea necesară pentru a fi produs, despre metodele tradiționale și despre senzațiile pe care le poate provoca.

Am ascultat-o fascinată. Mi se părea incredibil cum putea ști atât de multe despre un singur vin, cum fiecare detaliu părea să aibă o semnificație. Nu era doar despre gust, ci despre un întreg univers cultural. În acel moment, mi-am dorit să știu și eu. Am simțit că vinul nu este doar o plăcere, ci și o formă de cultură generală, un limbaj universal care îți oferă acces la istorie, geografie, artă și tradiție.

Până atunci, vinul fusese doar o băutură. În copilăria mea, în Maramureș, discuțiile erau mai degrabă despre horincă iar vinul nu făcea parte din peisajul meu cotidian.

Dar acel Amarone mi-a deschis o ușă spre un univers nou. Am simțit pentru prima dată că vinul este mai mult decât un lichid într-un pahar elegant. Am realizat că în spatele fiecărei sticle se află o cultură, o istorie, o emoție.

Atunci a început, cu adevărat, călătoria mea în lumea vinului. A urmat întâlnirea cu vinurile spumante, care până astăzi ocupă un loc special în sufletul meu, stagiile de specializare și, în timpul acestora, întâlnirea cu vinul românesc, care începea la acea vreme o viață nouă. Una despre care am știut de la început că va fi și viața mea.

Explicația Wines of Romania:

Amarone este un vin tradițional din regiunea Valpolicella, produs în principal din struguri Corvina și Rondinella, la care se pot adăuga și alte soiuri locale, în proporții reduse. Vinul este produs prin metoda apassimento – strugurii culeși în prima jumătate a lui octombrie sunt lăsați pe paturi de nuiele (deseori de bambus) pentru a se deshidrata parțial. Mustul mai concentrat obținut astfel dă un vin puternic și intens aromat, deseori cu concentrații alcoolice de peste 15%. Numele de Amarone a început să fie folosit în anii 50, pentru a diferenția acest vin sec de versiunea sa mai dulce, Recioto, obținut tot prin metoda apassimento, din aceleași soiuri de struguri, dar cu un proces de fermentare neîncheiat, de obicei din cauza prezenței mucegaiului nobil.

Vinul Tinereții e un serial de povești despre primele vinuri care ne-au introdus în această lume fascinantă – la vârsta legală. Deși poate azi nu mai consumăm acele vinuri sau multe dintre ele nu mai există, ele sunt cele de care se leagă poate unele dintre cele mai fascinante întâmplări ale vieții noastre, pentru că aceia sunt, în multe feluri, anii care ne definesc ca oameni și ca valori. 

La Wines of Romania încercăm să le descoperim – atât vinurile, cât și valorile – cu ajutorul poveștilor voastre și să refacem traseele străbătute de atunci și până azi, ca oameni și ca gusturi. 

Așteptăm poveștile voastre pe adresa info@winesofromania.com

Săptămână de săptămână publicăm aici poveștile voastre și celebrăm nostalgia cu o sticlă de vin oferită celor mai autentici dintre urmăritori. Trimite-ne și tu povestea ta despre cum ai făcut primii pași în lumea vinului și care a fost soiul de care te-ai îndrăgostit și, dacă ne convingi, îți trimitem o sticlă de vin în dar pentru a sărbători această amintire așa cum se cuvine. Cine știe, poate chiar ACEL vin.

RECOMANDARI