Ca orice om născut în ’89, am ajuns la vin de-abia când am lăsat în urmă băuturile cu gust de ciocolată. Maturizarea asta a venit treptat.
La început, nu-mi prea plăcea vinul – acum, s-o spunem pe aia dreaptă, nici nu prea aveam diversitate – sau n-aveam noi bani de ea. Cu toate astea, m-a durut stomacul de la zeci de sticle de Busuioacă de Bohotin, pe care o beam că așa doreau prietenii mei, Nona, Andreea Martinez, Vlad Ichim și Cosmin Mureșan, că era dulce și proaspătă și băubilă, dar îmi provoca foame. Și eu eram atât de bună prietenă cu foamea cam cât era fiecare adolescentă pe vremea când nimeni nu milita pentru normal standards, brain over looks sau body positivity.
Grasă de Cotnari sau Tămâioasă bea mama cu prietenele ei și știu că mi se părea „vin de oameni mari”. Noi beam Busuioaca de Bohotin de regulă și Lacrima lui Ovidiu la sărbători sau când făceam chetă la discotecă, să ne dăm importanță. Mi-a plăcut vreodată? Nu chiar, toate erau mult prea dulci pentru mine – dar nici nu era nevoie de fapt, că-mi plăcea compania. Vinul era liant social. Și nu-mi mai amintesc neapărat gustul vinurilor acelea, dar îmi amintesc clar cu cine erau împărtășite, cum le savuram stând pe o pătură afară, fumând cât încă era cool și privind stelele, cât încă n-aveam telefoane performante. Și povestind, cu orele, aberând, râzând, visând lucruri pe care azi le-am atins sau depășit de mult. Vinurile alea aveau gust de libertate – și aparent pe vremea tinereții mele adolescentine (că tânără voi fi toată viața), libertatea era dulce ca o Busuioacă.
O singură dată am băut Babanul. Nu-ți trebuia tirbușon la el, dar nici n-o să vorbim despre acest moment al vieții mele 🙂 .
Spumantele Angelli erau cele mai apropiate chestii de rafinamentul sparkly de „Revelion” pe care-l afișăm azi mult mai des. La fel, pentru când aparent aveam o adevărată ambiție să îndesăm caloriile pentru o masă întreagă într-un singur pahar. Azi avem spumante fabuloase, pentru toate buzunarele. Nu ai nevoie neapărat de champagna francezilor ca să te simți ceva. Personal, prefer azi spumantele de la Zarea, Chateau Vartely și Jidvei. ZAZ de la Cotnari e o variantă de asemenea foarte accesibilă și fresh pe care am descoperit-o recent.
La mine e simplu – gust și zic dacă-mi place. Nu știu să-ți spun nimic despre ce cupaj e, din ce an, ce note fructate sau ciocolatii simt acolo. Dar dacă-mi place, îl beau. Prefer însă vinurile seci și demiseci, la fel cum probabil le-aș fi preferat și pe vremuri, dacă aveam ce și cu cine. N-a fost să fie, secul l-am descoperit mai târziu în viață – și la vin, ca la mai toate. Azi, apreciez oricand un Purcari, un Individ sau un vin din via nouă a Casei de Vinuri Cotnari. Și, ghici ce? – am băut și Busuioaca de Bohotin rose demisec: a fost minunată.
În timp, vinul a rămas una dintre cele mai constante plăceri pentru mine. Mai puțin vinovate decât tăria, infinit mai rafinate până și când le etalezi, în decantor, frapieră sau – metoda mea preferată dintotdeauna – scos din mânecă. Vinul se bea de plăcere, lângă o mâncare bună, și nu doar pentru proprietățile lui bachice. Nu te acuză nimeni că ești bețiv, nici chiar dacă cel mai mare obiectiv al tău pe anul ăsta e să vizitezi toate cramele României.
Ba chiar recent am descoperit chiar și vinurile dezalcoolizate, care mi se par că reprezintă de departe cea mai bună alternativă din sectorul băuturilor fără alcool.
Orice gust ar avea azi libertatea pentru tine – hai noroc – pentru cine am fost, pentru cine suntem, pentru cine vom deveni! Să ne fie de bine și să trecem prin viață fix așa cum se învechește un vin bun.
Nota Wines of Romania:
Despre Busuioaca de Bohotin circulă nenumărate legende, deși apariția soiului în Moldova pare a fi de dată relativ recentă – începutul sau mijlocul secolului al XIX-lea, când boierii locali au început să angajeze oenologi și „consultanți” francezi.
Una spune că o hangiță era singura care făcea acest vin dulceag și plăcut sufletului, făcând și cei mai grăbiți călători să se abată din drum pentru a ajunge să-l guste. Alte povești, mai din popor, spun că prețul vinului era mare, pentru că includea „servicii suplimentare” ale hangiței pentru cei care petreceau noaptea la han, iar prețul mare și disponibilitatea mică a vinului i-ar fi construit, mai departe, reputația.
Cert este că puțini sunt cei care se pot lăuda că au gustat o Busuioacă adevărată înainte de 1989, și chiar și mai târziu, spre începutul anilor 2000. Înainte de 89 soiul era aproape dispărut și nu ar fi fost probabil salvat dacă nu i s-ar fii construit o reputație solidă în rândul artiștilor – actori, prozatori, poeți – de către inimoșii profesori ai Liceului Agricol Huși, unde rezistau eroic printre ultimele rânduri plantate cu acest soi. În primii ani după 1990 e greu de spus ce ajungea pe piață, capitalismul sălbatic fiind cauza multor păcate ale vremii. Unii spuneau că este mult Pinot noir cu un strop de Busuioacă, doar cât să-i dea un pic de aromă.
Astăzi, cu mult ajutor din partea Domeniilor Averești, Busuioaca de Bohotin a renăscut și poate fi găsită în toate formele, de la sec la dulce, liniștit sau spumant, ba chiar și o versiune vinificată în alb. Cu aceleași arome care i-au adus celebritatea și care o definesc: cireșe albe, rozmarin, busuioc și petale de trandafir, fiecare dintre acestea mai intensă sau mai discretă, după condițiile anului – mai ierboasă, mai vegetală în anii reci, mai fructată în anii calzi. Dar întotdeauna delicioasă!
Vinul Tinereții e un serial de povești despre primele vinuri care ne-au introdus în această lume fascinantă – la vârsta legală. Deși poate azi nu mai consumăm acele vinuri sau multe dintre ele nu mai există, ele sunt cele de care se leagă poate unele dintre cele mai fascinante întâmplări ale vieții noastre, pentru că aceia sunt, în multe feluri, anii care ne definesc ca oameni și ca valori.
La Wines of Romania încercăm să le descoperim – atât vinurile, cât și valorile – cu ajutorul poveștilor voastre și să refacem traseele străbătute de atunci și până azi, ca oameni și ca gusturi.
Așteptăm poveștile voastre pe adresa info@winesofromania.com
Săptămână de săptămână publicăm aici poveștile voastre și celebrăm nostalgia cu o sticlă de vin oferită celor mai autentici dintre urmăritori. Trimite-ne și tu povestea ta despre cum ai făcut primii pași în lumea vinului și care a fost soiul de care te-ai îndrăgostit și, dacă ne convingi, îți trimitem o sticlă de vin în dar pentru a sărbători această amintire așa cum se cuvine. Cine știe, poate chiar ACEL vin.
Ioana-Cristina Szabo e marketer, storyteller și mamă. Absolventă de Jurnalism și e-Media, are în spate peste 15 ani de experiență într-ale cuvintelor, sub această vastă umbrelă a domeniului Comunicării.
A lucrat în presă, a fost responsabilă de Marketing și PR în diverse companii, a scris cărți de poezie și a contribuit ori a dat viață unor evenimente colorate din zona Clujului, în calitate de PR, organizator sau MC și uneori toate la un loc. În prezent, Ioana face parte din echipa Hacking Work și PozitiVești, unde coordonează echipa editorială și conținutul scris, împrumutându-și, de asemenea, vocea pentru o parte dintre produsele media.
Îndrăgostită de oameni, cuvinte și potențialul pe care cele două îl împărtășesc, Ioana crede că meseria pe care a ales-o e mai dinamică decât multe altele, așa că promite să nu se oprească niciodată din învățat, din scris și din experimentat.
