Ne-am obișnuit atât de mult cu marota legată de faptul că România este tributară tradiționalului, că nu e în pas cu modernitatea, că nu are vederi suficient de largi, încât ne lăsăm uneori ispitiți de ideea că am fi o zonă inferioară altor regiuni mult mai dezvoltate și poate, în multe privințe, este adevărat. Însă nu trebuie să pierdem din vedere domeniile noastre de performanță, iar vinurile sunt, cu siguranță, un port-drapel al excelenței. Și nu de azi-de ieri, așa cum am putea crede, socotind că acum, cramele dispun de cele mai moderne facilități tehnologice, de parcă asta ar fi de ajuns. Vinul este o capodoperă începută de natură și desăvârșită de om, iar parcursul acestei performanțe nu se termină cu aplicarea unei etichete, nici atunci când licoarea aromată își cântă scurta sonată curgând în paharul adecvat și nici măcar întâlnind preparatul gastronomic cu care se potrivește ca într-o minunată poveste de dragoste. Magia este atunci când, după mai mult de un secol, ecourile lui nu sunt stinse.
Vinurile de odinioară ale României erau savurate de cunoscători, dar erau recunoscute și peste hotare, iar azi vă aduc o mostră de acum 158 de ani.
Podgoria Drăgășani, un reper al tradiției și calității vinicole românești, și-a câștigat renumele pe scena internațională încă din secolul al XIX-lea. Un raport al Comitetului agricol al județului Vâlcea, din 9 aprilie 1882, sublinia succesul răsunător al acestei regiuni, care a adus României o medalie de bronz la Expoziția Universală de la Paris din 1867, prima participare a României la o expoziție universală, pentru vinurile sale de excepție.
La Drăgășani fuseseră aclimatizate soiuri renumite din regiunea Bordeaux și de pe malurile Rinului, ceea ce a conferit vinurilor o complexitate și o eleganță care au impresionat publicul internațional. Străinii care au avut ocazia să le deguste au remarcat similaritățile cu vinurile celebre din Franța și Germania, întrebându-se dacă nu cumva acestea erau importate din aceste regiuni faimoase.
Perfecționarea viței indigene și inovațiile în producție
Pe lângă integrarea soiurilor străine, viticultorii din Drăgășani au investit în perfecționarea vinurilor obținute din vița autohtonă, ridicând standardele de calitate. Astfel, vinurile produse în această regiune au ajuns să rivalizeze cu cele mai apreciate licori din străinătate. Totodată, progresul tehnologic a permis obținerea unor distilate care, conform relatărilor din epocă, depășeau în calitate majoritatea produselor similare fabricate în Europa de Vest.
„Un raport al Comitetului agricol al judeţului Vîlcea din 9 aprilie 1882, făcînd elogiul podgoriei Drăgăşani care adusese României, la prima sa participare expozițională în cadrul Expoziției Universale de la Paris în 1867, o medalie de bronz pentru vinurile prezentate, arată că aici s-au aclimatizat soiuri renumite de Bordeaux şi viţă de Rhin. Vinurile obținute sînt mai presus de orice laudă. Străinii care le-au gustat s-au întrebat dacă ele nu sînt aduse din Bordeaux sau de pe marginile Rhinului. Vinurile din viile indigene, asemenea, s-au perfecționat mult, ca astăzi judeţul Vîlcea să se poată mîndri cu vinurile cultivate la Drăgăşani, care rivalizează cu cele mai renumite vinuri din străinătate. Din asemenea vinuri am reuşit de cîtiva ani să extragem coniacuri care vă pot confirma că în calitate întrec majoritatea celor fabricate în apus” găsim scris în revista România viticolă.
Podgoria Drăgășani în context contemporan
Poate că medaliile obținute de podgoriile românești în acești ultimi ani să facă ușor redundantă orice relatare cu acest subiect, dar rămâne de memorat faptul că producătorii noștri au demonstrat potențialul de adaptabilitate al terroir-ului și că soiurile internaționale pot oferi surprize plăcute dacă sunt cultivate la noi, alături de cele autohtone. Viceversa, rămâne de discutat.
Splendorile autohtone precum Crâmpoșia, Feteasca Regală sau Negru de Drăgășani, cultivate cu succes, promovează identitatea vinicolă românească la nivel internațional. Poate că infrastructura turistică și rutieră din zonele viticole mai are nevoie de poveștile scrise ori cinematografice, care să completeze tabloul succesului.
Producătorii locali combină metodele tradiționale de vinificație cu tehnologiile moderne, reușind să creeze vinuri caremixează autenticitatea cu rafinamentul. Oare ce poveste va face din Drăgășani o destinație de referință nu numai pentru iubitorii de vinuri, ci sub pretextul vinului, să atrăgă turiști și cunoscători din întreaga lume? Poate o mai bună punere în valoare a haiducului Pavel Lotru din Bălceşti, poate culele Zătreanu sau Galița, ceramica de Horezu?
Podgoria Drăgășani nu reprezintă doar un exemplu de excelență vinicolă, ci și un simbol al capacității României de a valorifica resursele naturale și de a inova, menținându-și totodată autenticitatea. Premiul obținut în 1867 la Paris a fost doar începutul unui parcurs remarcabil care continuă să inspire prin combinația armonioasă între tradiție, inovație și pasiune.
