Cu acest vin am trăit prima mea experiență cu Busuioacă de Bohotin, un soi autohton de mare importanță pentru patrimoniul viticol românesc. Este imposibil să rămâi indiferent la capacitatea lui de a se face plăcut, precum o dragoste la prima vedere. De culoarea florilor de cireș, roz cu nuanțe de foițe de ceapă, este un vin căruia îi place să fie în centrul atenției și să nu fie deloc neglijat. Seduce cu arome dulci și intense de trandafir sălbatic, căpșuni, caise și piersici, zmeură, gutui, miere și note ușor erbacee. Elegant și feminin, dar în același timp cu caracter. Gustul irezistibil se datorează fructelor coapte, pere, pepene galben, grepfrut, mandarine, flori de soc și miere polifloră, de parcă în bobul lui și-au dat întâlnire toate aromele exotice ale lumii. Unul dintre aspectele importante care premiază acest vin, este prospețimea care reușește să împace senzația de dulce care, contrar așteptărilor, nu este deloc invazivă. Cu o eleganță aristocratică și un corp bine conturat, această Busuioacă de Bohotin ne amintește că vinul poate dărui senzații intense. Plin de viață, cu un final cât se poate de exotic, bogat în note de coajă de portocală și cireșe, se definește printr-un gust îndelung aplaudat. Vinul din recolta acestui an semnat de frumoasa Otilia, enologul cramei Basilescu, a fost o călătorie emoționantă, atât olfactiv, cât mai ales gustativ.
- Price
- 100-150 Lei
- Category
- rose, liniștit
- Typology
- dulce
- DOC / IG
- DOC Pietroasa
- Region
- Muntenia
- Tasting date
- decembrie 2013
- Variety
- Busuioacă de Bohotin
- Alcoholic volume
- 14,3%
- No. of bottles
- 7.000
- Food and wine pairing
- brânzeturi, deserturi și fructe
- Occasions
- cină de vară, dineu formal, cină cu prietenii, după cină, cadouri și ocazii speciale, ocazii informale, prânz cu familia, seară romantică, seară relaxată, momente de răsfăț