Tari mari producatoare de vinuri se confrunta cu scaderi ale vanzarilor care pot fi catastrofale pentru domeniu. Din cauza vinului dealcoolizat? Din cauza supraproductiei? Din cauza crizei de sticle? Sa vedem ce alte cauze tulbura industria vinului din zilele noastre
Incotro se indreapta consumul de vin
Intr-o piata in care vinul fara alcool devine pe zi ce trece vedeta. Unde vinurile cu tot felul de extracte (lavanda, fructe, plante aromatice) castiga teren prin noutate. Acolo unde sustenabilitatea duce la ambalarea vinului in sticle din carton sau doza de aluminiu (orice, reciclabil sa fie).
Apare tendinta a consumatorilor de vin clasici, de a merge catre nise noi. “Daca tot beau putin, macar sa beau ceva ce nu bea toata lumea.” Aici poate fi sursa succesului vinurilor din tari “nevazute” pana acum pe larg in piata viticola a Lumii, cum este Romania. Aici este succesul Republicii Moldova, al Indiei, al Bulgariei.
In continuare Statele Unite ale Americii raman cel mai mare consumator de vin din Lume. Pentru ca ei consuma vin din inertie si vinul european este inca, pentru ei, un mod de a-si arata emanciparea. Este locul unde putem intra cu vinurile romanesti mult mai usor decat in pietele virgine, unde credem noi ca mergem sa le aratam vinul, ca si cum ei abia atunci ar descoperi focul. Aceste piete, in contextul globalizarii tendintelor de reciclare, sustenabilitate, scadere a consumului de alcool, este mai mult probabil ca nu se vor deschide complet niciodata, iar eforturile noastre ar pieri din fasa.
Cheltuim banii de promovare sa mergem cu vinurile in Asia, in Extremul Orient, in Japonia. Cand ar fi mai simplu sa facem putin mai mult efort sa recucerim America. Diaspora romaneasca din America este mult mai muneroasa si mai cu “dor de acasa” decat populatia care nu ne cunoaste, din tarile asiatice.
Un reviriment catre soiurile autohtone si aratarea lor catre consumatorii americani, cu atat mai mult cu cat comunicarea este mai la indemana in limba engleza, ar deschide noi oportunitati exportului de vin romanesc. La fel si folosirea la plantare a soiurilor creata de cercetarea romaneasca, ce pot rivaliza cu aceste PIWI care au inceput sa fie din ce in ce mai apreciate de catre lumea vinului.
Tari mari producatoare de vin, precum Franta, se confrunta cu criza de supra-productie si distileaza cantitati enorme de vinuri, transformandu-le in alcool de uz sanitar. Pandemia recenta, razboaiele, cataclismele naturale, cutremurele, toate acestea soldate cu victime, aduc in atentie nevoia de materiale dezinfectante, dar oare acesta este viitorul vinului?
Contextul mondial al productiei de vin
Intereseaza pe cineva din industria viti-vinicola romaneasca studiile cu privire la efectul gazelor de sera? A calculat cineva consumul de apa pentru obtinerea unui litru de vin romanesc? Stiati ca exista studii care au determinat cata apa se consuma pentru fiecare unitate de produs fabricat de catre om? Ca pentru obtinerea unui kilogram de ciocolata se folosesc 20000 litri de apa? Ca s-a calculat inclusiv cata apa se uzeaza pentru obtnerea unui kilogram de pastrav de crescatorie!
Noi invatam, la viticultura, din manuale mult ramase in urma, ca vita-de-vie consuma 60-70 de litri de apa pe an. Aceasta informatie este azi total insuficienta, fiindca nu asa trebuie sa ne raportam. Studiile arata ca pentru un litru de vin se consuma 800 de litri de apa, care include, pe langa apa absorbita de catre radacini, evapo-transpiratia, apa din precipitatii, apa folosita la tratamentele fitosanitare si in vinificatie, chiar si apa necesara spalarii aparaturii de laborator cu care se fac determinarile parametrilor vinului.
Intereseaza pe cineva de la noi ca fiecare crama cu pretentii de enoturism sa aiba posibilitatea de a fi accesata si de catre persoanele cu dizabilitati? Exista in acest moment un curent extrem de rapid si o adevarata intrecere, in dotarea cramelor care ofera si servicii turistice, cu rampe de acces cu caruciorul cu rotile si angajarea de personal care poate comunica si cu persoanele cu deficiente de vaz sau de auz. Pai… noi inca nu stim exact cate crame romanesti ofera enoturism…
Se pune tot mai mult accent pe consumul de vin in situ, la crame, in vie, in cadre naturale dintre cele mai pitoresti. Se fac studii in acest sens si rezultatele sunt uimitoare. Omul este o fiinta vie care se hraneste si cu emotii. Asta ne deosebeste de celelalte mamifere si ne face superiori.
Degustarea de vin intr-un peisaj de exceptie aduce beneficii si cramei, si musafirului, si industriei viti-vinicole, in general. Impletirea cu evenimente artistice este o noua sansa acordata vinului, care, in antichitate, era nedespartit de asa ceva. Fara a-l duce in derizoriu, actualele festivaluri de vin doar se numesc asa, pentru ca insasi denumirea de festival te duce cu gandul la fiesta, la sarbatoare, la petrecere cu muzica, dans si arte.
Stiati ca pana in 2030 exista riscul sa dispara aproape 30000 specii de plante si animale de pe Terra? Biodiversitatea si pastrarea ei inclusiv in plantatiile viticole este inca unul dintre subiectele fierbinti care se discuta azi, la nivel mondial. Cum am putea avea peisaje pitoresti in care sa degustam vinurile, cand noi distrugem lasand in paragina locurile prin care trecem?
Romania – o solutie model pentru viitorul consumului de vin
Haideti sa ne uitam la succesul pe care il au cramele mici, gen crama-boutique, care fac putin vin si-l ofera consumatorilor la locul faptei, intr-un cadru intim si pitoresc. Sa extrapolam aceasta imagine la cea a Lumii intregi.
Romania poate fi considerata o crama boutique, cu vinuri originale, cu peisaje superbe, cu o cultura recunoscuta mondial prin valorile date de-a lungul timpului, cu oameni faini si renumiti prin ospitalitate. Succesul nostru sta in a-i aduce pe consumatori sa bea vinurile noastre aici, in tara noastra mica, dar atat de ofertanta prin tot ceea ce poate arata lumii.
Suntem una dintre tarile cu cel mai facil si bun internet de pe planeta si incontestabil, cu unii dintre cei mai abili si titrati informaticieni. Am putea sa profitam de aceste atuuri, cu atat mai mult cu cat noua generatie de consumatori de vin este atat de ancorata in lumea digitala.
Daca punem corect intrebarile, aflam chiar din ele raspunsurile corecte. Pentru cine producem vin romanesc? De ce am inceput sa producem si noi, din ce in ce mai mult vin Premium? Cine este consumatorul – tinta caruia ne adresam cu vinul nostru?
Sa incepem din crama si sa extindem aceste intrebari pentru intreg sectorul viti-vinicol, nelasand deoparte pe nimeni, nici macar pe viticultori, care in aceste zile, de inca iarna friguroasa, pregatesc recolta viitoare, cu foarfecele in mana si cu inima in vie. Ca un Omagiu adus muncii lor aproape nevazuta, Concursul national de taiere a vitei-de-vie in uscat – 2023, pune inca un pilon constructiei unui brand de tara pentru Romania.