Așa mi-a spus mama în timpul unei mese de Revelion, în timp ce turna o picătură aproape invizibilă de vin într-un pahar așezat temporar în fața farfuriei mele. Aveam 14 ani și nu mai gustasem niciodată vin. Îmi era familiară totuși băutura aceasta din Poveștile nemuritoare adunate în colecția Biblioteca pentru toți, în care nu rareori, împărați, prinți sau călători din locuri îndepăratate găseau liniște, inspirație sau odihnă în timp ce savurau din licoarea misterioasă. Părinții mei munceau mult, iar seara se consultau în legătură cu problemele de peste zi lângă un pahar de vin. Nu îmi vorbeau însă despre vin în mod special, dar știam că există și că trebuie să fie ”într-un anumit fel” ca să nu ardă, ci să fie plăcut alături de ceva bun de mâncare.
”De ce doar o gură?” am întrebat, iar mama a răspuns că sigur îmi va plăcea și încă nu era momentul să beau mai mult. Am luat picătura invizibilă din pahar și am sorbit-o cu precauție. M-a șocat primul impact tipic de alcool și mi-am zis că oamenii sunt de neînțeles, să se chinuie cu așa ceva, când mâncarea are nevoie doar de apă alături. Dar după primul șoc gustativ, s-a strecurat o senzație dulce, de miere și fructe coapte, pe care nu o mai simțisem în această combinație decât în deserturile bunicii. ”Așa e vinul?” am întrebat-o pe mama, uimită, dorind să mai iau o picătură. ”Nu orice vin. Așa e Tămâioasa”.
Să vină denumirea vinului de la mirosul de tămâie, care sfințește sufletele din biserici, în timpul slujbelor de duminică? Sau de la ”văzduhul tămâiet” din poeziile eminesciene, pe care bunica Mica le citea în copilăria ei, în zăvoiul dintre dealurile Drăgășanilor, în așteptarea primului must făcut la via familiei ei?
Ani mai târziu după acea primă picătură de Tămâioasă, când viile cramei Avincis au fost din nou pe rod, iar visul bunicii mele de a vedea pământul familiei readus la potențialul de acum aproape 100 de ani s-a împlinit, am redescoperit acest soi de vin, într-o nouă dimensiune. Tămâioasa Românească de pe care o beau azi este mai complexă, aromele fructelor clasice, precum piersica sau caisa, se împletesc cu cele ale fructelor exotice, precum mango, într-o notă generoasă de miere. Nu am prejudecăți când vine vorba de acest soi de vin, pentru că pentru mine, el este prea puțin legat de reguli de degustare și mult mai mult de repere sufletești. Un pahar de Tămâioasă poate fi el însuși un aperitiv sau un desert (ce vin mai poate face asta, să fie ales ca început sau ca sfârșit și să își păstreze bogăția aromelor?), dar și un bun companion pentru friptură de pasăre sau fructe de mare. De fapt, mâncarea este un pretext de fiecare dată când țin în mână un pahar de Tămâioasă Românească.
Poate că acest vin este de fapt firul invizibil, dar de neîntrerupt, care leagă generațiile de femei din familia noastră. Inspirată de bunica ei, Amelia, fiica primilor proprietari ai domeniului Vila Dobrușa, mama mea a pus numele de Cuvée Amelie primei noastre Tămâioase. Amelia iubea cărțile și arta, disciplina și rigoarea în muncă, conversația și voia bună, ar fi făcut totul pentru familia ei. Fiica ei, Emilia, bunica Mica pentru mine, iubea să râdă și să facă glume, participa la bucuriile și necazurile oamenilor ca și când ar fi fost ale ei, avea mereu câte un desert, o cafea sau un pahar de vin pentru oricine îi trecea pragul casei și ar fi făcut, de fapt, a făcut totul pentru mine.
Și chiar dacă, mai târziu, am sorbit cu răbdare (sau uneori, cu nerăbdare!) mai multe picături de vin, chiar dacă am descoperit multe soiuri complexe și provocatoare, acea primă picătură de Tămâioasă, de la 14 ani, a rămas în sufletul meu precum poveștile cu prinți, împărați și călători din copilărie, precum arta conversației străbunicii Amelia, precum amintirile împărtășite nouă de bunica Mica, cu râsul ei zglobiu: nemuritoare.
Notă Wines of Romania:
Considerat a fi soi autohton, Tămâioasa românească are o istorie lungă pe teritoriul României – provine din familia Muscat-urilor și este identică genetic cu Muscat au petit grains blanc, însă expresia sa în România poate fi considerată, fără ezitare, ca fiind unică. Este un soi valoros, expresiv și versatil, care poate fi folosit atât pentru vinuri liniștite, cât și pentru spumante, de la vinuri seci la vinuri dulci, de băut proaspete sau de învechit multă vreme.
Despre autoare:
Împărțită între lumea legilor și dealurile acoperite de vie ale Drăgășanilor, Andreea Stoica este co-proprietar și a doua generație care își leagă destinul de crama Avincis. Vă invităm să o descoperiți și în episoadele de podcast Wines of Romania:
- Ep. #3 Wines Of Romania Podcast with Andreea Stoica – co-owner of the AVINCIS winery
- #Ep.60: Cristiana Irinel and Andreea Stoica, the energy and elegance behind Avincis Winery
Vinul Tinereții e un serial de povești despre primele vinuri care ne-au introdus în această lume fascinantă – la vârsta legală. Deși poate azi nu mai consumăm acele vinuri sau multe dintre ele nu mai există, ele sunt cele de care se leagă poate unele dintre cele mai fascinante întâmplări ale vieții noastre, pentru că aceia sunt, în multe feluri, anii care ne definesc ca oameni și ca valori.
La Wines of Romania încercăm să le descoperim – atât vinurile, cât și valorile – cu ajutorul poveștilor voastre și să refacem traseele străbătute de atunci și până azi, ca oameni și ca gusturi.
Săptămână de săptămână publicăm aici poveștile voastre și celebrăm nostalgia cu o sticlă de vin oferită celor mai autentici dintre urmăritori. Trimite-ne și tu povestea ta despre cum ai făcut primii pași în lumea vinului și care a fost soiul de care te-ai îndrăgostit și, dacă ne convingi, îți trimitem o sticlă de vin în dar pentru a sărbători această amintire așa cum se cuvine. Cine știe, poate chiar ACEL vin.
Așteptăm poveștile voastre pe adresa info@winesofromania.com
