Atunci când alegem o sticlă de vin de pe raft, eticheta ne spune mai multe decât am crede. În spatele unor prescurtări – DOC-CMD, IG sau altele – stă o întreagă poveste despre locul de unde vin strugurii, despre reguli respectate de producător și despre intenția vinificatorului. România, ca parte a Uniunii Europene, se aliniază regulilor europene, dar păstrează și specificul său local.
Vinurile DOC – vinuri cu identitate și disciplină
Vinurile DOC (Denumire de Origine Controlată) sunt considerate vinurile de top viticulturii românești. Ele nu pot apărea pe piață oricum: există o serie de reguli stricte care le dau valoare și credibilitate.
Pentru ca un vin să fie DOC în România, el trebuie să îndeplinească anumite condiții:
Originea strugurilor: cel puțin 100% dintre struguri trebuie să provină dintr-o zonă viticolă delimitată (ex. Dealu Mare, Cotnari, Miniș-Măderat).
Soiurile: se folosesc doar soiuri aprobate pentru zona respectivă.
Randamentul: producția la hectar este limitată (pentru a asigura calitatea).
Conținutul de zahăr la recoltare: există praguri minime obligatorii.
Vinificația: trebuie realizată în interiorul zonei delimitate.
Clasificările DOC merg și mai departe:
DOC-CMD – Cules la Maturitate Deplină,
DOC-CT – Cules Târziu,
DOC-CIB – Cules la Înnobilarea Boabelor (vinuri dulci obținute din struguri afectați de Botrytis cinerea).
Câte DOC există în România?
Conform listei oficiale ONVPV, România are în prezent 35 denumiri DOC pentru vinuri liniștite și 10 DOC pentru vinuri spumante, plus o mențiune separată pentru vinuri petiante. Aproape fiecare dintre DOC-urile existente au, la rândul lor, subdenumiri – de exemplu, producătorii din Dealu Mare pot opta să noteze pe sticlă centrul viticol din care provin strugurii – Dealu Mare-Boldesti, Dealu Mare-Valea Călugărească, Dealu Mare-Urlaţi, Dealu Mare-Ceptura, Dealu Mare-Tohani, Dealu Mare-Breaza, Dealu Mare-Merei sau Dealu Mare-Zoreşti.
Și, mai ales pentru producătorii mici și foarte mici, după nevoie, la denumirea de origine controlată și centrul viticol, se mai poate menționa plaiul viticol de unde provin strugurii – Valea Pietrei sau Valea Nucetului la Tohani, Malu Roșu în Ceptura, Năeni sau Săhăteni în Dealu Mare-Breaza.
Vinurile IG – libertate cu rădăcini locale
Un nivel mai jos ca strictețe regăsim vinurile cu Indicație Geografică (IG). Și acestea trebuie să respecte reguli, dar mai relaxate:
Strugurii provin în proporție de minimum 85% dintr-o regiune delimitată, însă zona este mai largă decât în cazul DOC.
Lista de soiuri care pot fi cultivate este mai permisivă.
Pragurile de zaharuri acumulate și limitele de producție sunt mai generoase.
Vinificația se poate face și în afara zonei delimitate.
IG-urile garantează o legătură clară cu zona, dar oferă libertate vinificatorului de a experimenta.
Câte IG există în România?
Conform ONVPV, România are 12 indicații geografice protejate pentru vinuri liniștite: Dealurile Sătmarului, Dealurile Crișanei, Dealurile Zarandului, Viile Timișului, Viile Carașului, Dealurile Olteniei, Dealurile Munteniei, Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, Dealurile Vrancei, Dealurile Moldovei și Dealurile Transilvaniei.
Acestea sunt grupate în șapte Regiuni Viticole, care țin seama mai degrabă de granițele istorice ale provinciilor: Banat, Dobrogea, Maramureș, Moldova, Muntenia și Oltenia (considerate aceeași regiune), Podișul Transilvaniei și Terasele Dunării.
Vinurile varietale – povestea soiului
A treia categorie, poate cea mai simplu de înțeles pentru consumatori, sunt vinurile varietale. Aici accentul nu mai cade pe loc, ci pe soiul de struguri.
Dacă pe etichetă scrie Sauvignon Blanc, Merlot sau Fetească Neagră, înseamnă că vinul este varietal și că a fost obținut, în proporție de minimum 85%, din soiul menționat. Condițiile pentru ca un vin să fie clasificat drept varietal sunt mai puțin restrictive decât la vinurile DOC și IG.
Existența vinurilor varietale se poate dovedi utilă mai ales la export – pentru că un Cabernet Sauvignon din România este o informație mai ușor de înțeles decât de către un consumator din Londra sau New York decât „DOC / centru / plai”.
România și Italia: DOC vs. DOCG
Pentru a înțelege mai bine unde ne aflăm, merită să comparăm cu treptele de calitate superioare din Italia.
DOC (Denominazione di Origine Controllata) – similar cu DOC-ul românesc: zonă delimitată, reguli clare, control asupra producției.
DOCG (Denominazione di Origine Controllata e Garantita) – un nivel superior, unde fiecare lot de vin este testat și certificat de o comisie guvernamentală înainte de a fi pus pe piață, iar sticlele primesc o banderolă oficială. Exemple: Barolo DOCG sau Brunello di Montalcino DOCG.
În România nu există încă DOCG, dar sistemul DOC funcționează în mod similar și acoperă segmentul premium.
Mai mult decât atât, suprareglementarea poate fi, la rândul său, o capcană și chiar o piedică în calea evoluției, cum spun unii critici.
Cel mai limpede exemplu vine tot din Italia (de aceea am menționat DOCG-ul). Pentru că legea interzicea utilizarea Cabernetului Sauvignon, primele vinuri cunoscute astăzi ca super-toscane au fost vândute ca vinuri de masă, cea mai joasă treaptă de calitate. Vorbim despre vinuri care sunt astăzi simboluri ale calității și se vând pentru sute și mii de euro sticla – Sassicaia, Tignanello și altele asemenea.
De altfel, în ultimele decenii, pentru a recunoaște valoarea acestor vinuri, regulamentele s-au mai îmblânzit, atât pentru IGT Toscana, cât și pentru nou creatul DOC Bolgheri, de unde provine Sassicaia.
Concluzie
Eticheta de pe sticlă nu e doar decor – ea este harta vinului.
DOC îți garantează autenticitatea și terroir-ul. România are 35 de DOC-uri pentru vinuri liniștite și 10 DOC pentru spumante.
IG îți promite autenticitate și flexibilitate. România are 12 IG-uri oficiale.
Varietalul îți spune simplu ce soi bei, indiferent de zonă.
România are toate aceste opțiuni – ceea ce înseamnă că, indiferent că ești pasionat de vinuri complexe sau cauți doar un Sauvignon Blanc bun pentru cină, sistemul de clasificare îți arată drumul spre sticla potrivită.
