Rădăcinile Beciului Domnesc se găsesc atât în istoria de multe secole a vinului din Moldova, cât și printre primele forme de organizare a producției înființate după al doilea război mondial – celebrele Vinalcool-uri, de obicei cu reponsabilități la nivel de județ, care se ocupau cu procesarea strugurilor de vin, dar și a fructelor destinate producției de distilate.
Vrancea, epicentrul vinului românesc
Vinalcool Vrancea, transformat mai târziu în Vincon, apoi în Compania Beciul Domnesc, a fost înființat în 1949 și avea sarcina dificilă de a procesa toți strugurii din județ. De ce dificilă? E greu să ai dimensiunea reală a acestui colos, nu doar pentru acele vremuri, ci oricând în istorie și oriunde în lume.
La momentul său de maxim istoric, Vrancea avea 47.000 de hectare de viță-de-vie, undeva între un sfert și o treime din toată suprafața viticolă a țării. Pentru a procesa strugurii de pe această suprafață, au fost construite sau dezvoltate 26 de centre de vinificare. Evident, în economia centralizată se punea accent preponderent pe cantitate și mai puțin pe calitate, iar producțiile depășeau constant 10 tone de struguri la hectar. Spre comparație, centrele de vin îmbuteliat ale vremii, Murfatlar, Jidvei sau Cotnari, exploatau de la 1.000 la 2.500 de hectare, în afară de vinurile primite din țară spre îmbuteliere.
Moștenirea Vincon
După 1989, mai întâi au fost retrocedate o parte dintre terenurile CAP-urilor, sub o anumită suprafață, iar apoi, după guvernarea Convenției Democrate, a fost aplicat principiul „restitutio in integrum” – restituirea terenurilor indiferent de suprafețe și, pe cât posibil, în același loc în care se aflau înainte de a fi confiscate de autoritățile comuniste.
Încet, dar sigur, foștii proprietari de vii s-au văzut reîmproprietăriți. Unii au vândut unor antreprenori, alții au vândut vin pe marginea drumului, câțiva au încercat să facă vin bun, câțiva au continuat să producă, din inerție, pentru vechile contracte, până când suprafața nu a mai permis-o. Și mai există, destul de probabil, aglomerări care, mai mult sau mai puțin oficial, produc vin.
26 de crame, zero vie
„Când am ajuns eu la Vincon, în anul 2000, asta era situația – vreo 26.000 de hectare, maxim 28, undeva între aceste cifre. Și trebuia sa asigurăm afluirea strugurilor către cele 26 de crame, este genul de materie primă care nu poate fi cărată sute de kilometri”, își amintește Corina Nedelcu, astăzi product manager al companiei Beciul Domnesc. „Trebuia să ne reorganizăm cumva. Înainte, lucrurile se petreceau altfel, după regulile de partid și de stat… Pe-ăsta îl trimiți la Zarea pentru spumant, pe-ăsta la Murfatlar, să fie îmbuteliat, pe-astea la vagoanele CFR pentru export. Plecau vinurile vrac de aici spre Polonia, Germania, și mai departe, în Norvegia, în Finlanda…
Problema e că nu purtau numele producătorului, vinurile erau excelente, dar tu nu erai cunoscut, nu te asocia nimeni cu vinul din pahar. În cele din urmă, pentru că era cel mai mare bazin viticol din țară, am început să și îmbuteliem câteva vinuri, ca să se completeze necesarul pentru export, mai ales că aveam și distilate, și nu erau multe prin țară, pe vremea aceea produceam coniac Miorița, încă i se spunea coniac, nu vinars. Este un produs emblematic pentru noi, până astăzi, este primul vinars al României care a câștigat aur la Concours Mondial de Bruxelles, în competiție cu toții greii din Cognac sau Armagnac.
Pentru mine, istoria companiei pornește de la aceste – multe cutume. Doamna Luchi Georgescu era prima femeie din business-ul românesc care să opereze la nivelul acesta pe piața de vinuri și spirtoase. În 1999 a avut loc tranzacția cu FPS-ul (Fondul Proprietății de Stat, n.r.), în 2000 a început activitatea. La acea vreme aveam în portofoliu câteva vinuri, cele mai multe capete de stoc de la comenzile pentru export, vinarsuri Columna și Miorița, un spumant, oțetul… Și, ca tezaur, monumentul Beciul Domnesc, vinurile de colecție, din 1949 încoace, și distilatele de vin. Ținta era clară – vinuri de calitate. Doar că, dincolo de capacitățile de procesare, și acelea învechite, nu aveam vie”, își amintește Corina Nedelcu.
De la „litrari” la vin de calitate
„Și când mergeam la întâlnirile celor din industrie, cel puțin în primii cinci ani, eram tratați ca „litrari”, (producători de vin vrac, n.r.), nu eram considerați calificați, nici măcar pentru vin pentru omletă…
Compania avea deja, ca punct de pornire, parteneriate strategie cu viticultori locali care își primiseră înapoi proprietățile, care să asigure un flux de struguri către centrele de vinificație. Următorul pas a fost achiziția de suprafețe de viță-de-vie unde să implementeze propria direcție de producție – să controleze practic, felul în care este tratată via.
De la zero la 1.400 de hectare
Poveștile despre renașterea celor 1.400 de hectare pe care le gestionează astăzi Compania Beciul Domnesc sunt nenumărate, de la suprafețe unde nu exista nici o corespondență între scripte și realitatea din teren (de la soiuri la sisteme de susținere) la programele de replantare și provocările aduse de acestea.
A fost nevoie de un curaj nebun pentru a depăși regulile și normele pe care le sugerau sau, pe alocuri, chiar le impuneau acele vremuri, mai ales în ceea ce privește adecvarea soiurilor care urmau să fie plantate la specificul fiecărei zone – Beciul Domnesc are astăzi suprafețe de viță-de-vie în Cotești, Odobești, Panciu și Huși, fiecare zonă având propriile caracteristici, care influențează calitatea finală a strugurilor.
Practic, dacă am urmări calendarul replantărilor, am putea spune că Beciul Domnesc începe să devină o companie matură între 2015 și 2020, când viile se apropie de maturitate, rezultatele sunt predictibile, iar dezvoltarea geografică permite compensarea neajunsurilor dintr-o zonă cu performanțele din alta, astfel încât calitatea vinului trimis spre piață să rămână constantă.
Superbrand, medalii și, mai ales, vin pentru oameni
Încet și sigur, recunoașterile au început să curgă. Mai întâi o medalie de aur pentru Miorița la Concour Mondial de Bruxelles, în competiție cu „greii” din Cognac și Armagnac. Apoi includerea brandului Beciul Domnesc în topul 300 Superbrands, alături de nume precum CEC sau Borsec. Au urmat medalii nenumărate la concursuri de vin din țară și din lume.
În țară, trendul mergea clar spre vinuri seci, de calitate. Era nevoie de un „miez tare” de consumatori de vinuri bune, care să împrăștie spre lume cunoștințe și să formeze o clasă de consumatori educați. Însă la Beciul Domnesc, dincolo de munca de zi cu zi către vinuri de top, era nevoie și de „locomotive” care să susțină business-ul.
Asta dintr-un punct de vedere. Din celălalt, România și românii aveau nevoie de un vin „de zi cu zi”. Unul care să placă, să fie pe măsura buzunarului și la care să te întorci des, pentru că măsura unei piețe este dată, în cele din urmă, și de frecvența de consum, tradusă, la final de an, în litri per capita. În timp ce micii producători făceau performanță și începeau să crească prețurile, din Vrancea veneau vinurile pentru oamenii obișnuiți. Fie că vorbim de vinul fără DOC, fără IG și fără denumire de soi, cu numele Muscatel sau de vinul Fetească neagră demidulce din brandul Beciul Domnesc, ambele întâmpinate cu reticență de către „cunoscători”, au devenit vinuri nelipsite de pe mesele românilor, o performanță încă greu de evaluat la justa ei valoare.
Beciul Domnesc, o poveste despre oameni
Vincon România, Compania Beciul Domnesc de astăzi, a fost și rămâne o școală pentru piața de vin din România. De la oameni de vânzări la oenologi, mulți dintre cei formați aici au ajuns pe posturi de conducere la companii concurente, însă poartă încă amintiri plăcute și un pic de dragoste pentru compania în care s-au format. „Sunt oameni cu care mă întâlnesc și-mi spun că au găsit la raft sticlele noastre, nu erau bine așezate și le-au întors ei în poziția corectă. Nu îi plătește nimeni pentru asta, așa cum nu îi plătește nimeni să ne vorbească de bine… Este vorba că încă iubesc această echipă.
Echipa formată aici este amprenta 100% pusă de doamna Georgescu. Este un om de echipă și un om care știe să atragă alți oameni, să-i lase să se dezvolte, care îți oferă resursele necesare pentru a te dezvolta. Și nu e omul care să treacă pe la ședință, să traseze trei direcții și să te lase să de descurci. Întotdeauna a fost „ce trebuie făcut azi?”. Și dacă trebuie descărcat un TIR, asta facem. Muncă alături de ceilalți, cot la cot”, spune Corina Nedelcu.
Vinul bun are nevoie de timp mult și de oameni buni
Ați avut ocazia, recent, să o urmăriți pe Luchi Georgescu într-una dintre rarele sale apariții, într-un episod al podcastului Wines of Romania. O forță, fără îndoială, cu o putere de muncă din altă lume și o energie greu de descris. Are reacții care par instantanee, dar de fiecare dată se simte că există un raționament în spate. Instincte educate, ar spune unii, dar sunt, de fapt, „skills”, abilități câștigate în zeci de mii de ore de muncă, negociere, comunicare, organizare și da, poate și un leadership înnăscut și îmbunătățit în timp.
În siajul său, așa cum se așază fregatele, submarinele și crucișătoarele în jurul portavioanelor, oameni a căror istorie se confundă cu cea a Companiei Beciul Domnesc. Corina Nedelcu a ajuns acolo la doar câteva luni după Luchi Georgescu și a ocupat, de atunci, funcția pe care era nevoie să o ocupe, de la director comercial la director de achiziții sau de produs. Gianina Rusu, actual CEO, are 20 de ani în companie. Roxana Aldulea, actualmente director comercial, are 21 de ani. Și mai sunt destui, iar alături de ei se numără și cei care s-au format aici, iar astăzi contribuie la creșterea permanentă a vinului românesc, doar că pentru alte companii.
Beciul Domnesc, izvor de povești
Am vorbit cu mulți oameni de acolo și, în mod cert, vom reveni cu povești. Am avut și o degustare de vreo 15 vinuri, vom vorbi și despre ele în viitor – vinuri ireproșabile, demne de medalii la orice concurs din lume. Am asistat la un moment magic, care aduce aminte de primele cuvinte, primii pași, primul premiu al unui copil, doar că rezultatele care să văd astăzi vin din munca neobosită de 25 de ani.
O aniversare meritată și o încadrare definitivă în liga producătorilor de calitate care s-a anunțat încă de la început, dar pe care puțini au crezut-o posibilă. Și, totuși, iată. Pas cu pas, hectar cu hectar, leu cu leu (de aici nu s-au plătit niciodată dividende, totul a fost reinvestit!), om cu om și vin cu vin, în tăcere, cu o investiție de pasiune, seriozitate și dedicație greu de măsurat, Compania Beciul Domnesc își câștigă locul pentru care s-a luptat atâta vreme.
