Domeniile Sahateni, crama pe care Aurelia Visinescu a infiintat-o alaturi de Steve Cacenco, asociatul si varul sau prin alianta sarbatoreste 20 de ani de existenta in Dealu Mare, timp in care a tintit intotdeauna spre a-si depasi propriile standarde de calitate.
Momentul festiv a avut loc in decorul elegant pus la dispozitie de Snagov Mansion si a reunit membri ai echipei de la crama, parteneri comerciali, reprezentanti ai distribuitorilor, jurnalisti, membri ai asociatiilor iubitorilor de vin si persoane care au fost alaturi de Aurelia Visinescu de-a lungul timpului.
Vizibil emotionata, Aurelia Visinescu a reamintit oaspetilor momentele cheie ale evolutiei cramei si a asigurat invitatii ca povestea cramei va continua, exista energie, dorinta si idei pentru urmatorii ani.
Numita si ”Doamna Feteasca Neagra”, Aurelia Visinescu a oferit oaspetilor spre degustare editia aniversara cu numarul 10 a vinului ”Anima – 3 Fete Negre” (seria 009- din recolta anilor 2017, 2019, 2020) cu eticheta originala, avand siluetele celor 3 fete rebele, probabil alter-ego-uri ale creatoarei de vinuri.
Surpriza serii a fost invitatia adresata tuturor celor prezenti de a lasa un mesaj pe un baric ce va fi umplut apoi cu vin care va fi servit la urmatoarea aniversare importanta a cramei, peste 10 ani.
Despre Domeniile Sahateni
Crama Domeniile Sahateni detine 82 ha de vita de vie in zona Fintesti din Dealu Mare si are o capacitate de productie de 1.000.000 sticle pe sezon. Sunt cultivate atat soiuri romanesti – Feteasca Alba, Tamaioasa Romaneasca, Feteasca Neagra, cat si soiuri internationale: Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Grigio, Merlot, Syrah, Pinot Noir si Cabernet Sauvignon.
Enologul cramei este Aurelia Visinescu care si semneaza gamele de vinuri produse aici printre care mentionam: Anima, Promessa, Karakter, Artisan si Nomad. Vinurile sunt distribuite preponderent in tara, dar exista si un interes in crestere pentru exporturi in UE, USA, Japonia.
Aurelia Visinescu se numara, de asemenea, printre primii producatori care s-au implicat în programul Carrefour Deschidem Vinul Romanesc, pentru care a creat doua branduri in exclusivitate – Etika (o Feteasca neagra si un cupaj fume din Chardonnnay si Sauvignon blanc) si Distinct (patru vinuri – Cabernet Sauvignon, Feteasca alba + Tamaioasa romaneasca, Rose Pinot grigio + Syrah, precum si o Tamaioasa romaneasca dulce).
Stilul de vinificatie imbina tehnici din Lumea Veche cu cele din Lumea Noua, iar vinurile sunt produse in loturi mici. Majoritatea vinurilor sunt seci, cu exceptia unui vin de desert.
Despre Aurelia Visinescu, copilul care trebuia sa fie mereu primul
Visele se nasc dupa masura dorintelor. Iar prima mare dorinta a Aureliei a fost sa se poata plimba prin sat, cand va fi mare, cu aceeasi trasura (in visele de copil aparea mai degraba drept caleasca) pe care o vazuse folosita de inginerul agronom din sat. Insa, pentru a deveni agronom, trebuia sa aiba rezultate foarte bune la scoala. Zis si facut – an de an a castigat premiul intai, iar in anul in care nu a reusit decat un premiu II, i-a fost atat de rusine incat a vrut sa se mute in alta scoala.
Eforturile i-au fost rasplatite de o admitere fara mari emotii la Facultatea de Horticultura din Bucuresti, insa aici a constatat ca nu invata tot ce si-ar fi dorit sa invete. Caleasca agronomului era un vis care ii ramasese mic. Stiintele exacte pe care le iubise in scoala pareau indepartate, iar pasiunea de a lucra in mijlocul naturii era sufocata de oras. Insa, chiar cand era pe cale sa abandoneze Horticultura si sa dea admitere la Drept, materia s-a schimbat, stiinta a devenit din nou un element central si, din fericire, in peisaj a aparut si vinul, cu tot ceea ce implica, de la geologie la biochimie. A urmat specializarea in Vie-Vinificatie, iar povestea a inceput sa se desfasoare.
A terminat facultatea intr-o lume a barbatilor, in care nu existau femei-oenolog, insa nu s-a lasat nici o clipa intimidata de acest lucru. A lucrat recolte de la Nazarcea, prin Murfatlar, Sahateni, pana la Severin. A devenit apoi un brand in lumea vinurilor lucrand la Cramele Halewood, unde a si interactionat prima oara cu un oenolog australian, lucru care avea sa-si lase o amprenta importanta asupra felului in care va aborda vinul in viitor. In cele din urma, in 2003, a pornit in aventura pe care o serbam astazi – Domeniile Sahateni.
Daca doresti sa afli mai multe despre Aurelia Visinescu, urmareste si episodul dedicat al podcastului Wines of Romania, aici.